Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Silaghi versus ANI. Cum stau lucrurile

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 16 iulie 2013 ·

Liberalii sar în apărarea lui Ovidiu Silaghi, favorit să preia succesiunea la Transporturi în locul lui Ralu Fenechiu, explicând că decizia Justiției în cazul procesului cu ANI este definitivă și nu mai poate fi atacată. ANI este de altă părere.

După ce mass-media a speculat că varianta desemnării lui Silaghi la Transporturi nu este una fericită, pentru că acesta este în proces cu ANI, PNL a emis astăzi un comunicat prin care anunță că potențialul ministru și-a clarificat toate problemele cu Justiția.

"Decizia de clasare emisă de Curtea de Apel Oradea în cazul promovat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva deputatului liberal Ovidiu Ioan Silaghi este definitivă şi irevocabilă, subiectul este închis şi nicio instituţie nu mai cercetează acest dosar", precizează PNL, printr-un comunicat de presă. Liberalii mai spun că "tema a fost promovată ca subiect de presă în ultimele zile pe fondul speculaţiilor posibilei numiri a lui Ovidiu Silaghi la şefia Ministerului Transporturilor", se menţionează în comunicat

Surse din cadrul Agenției Naționale de Integritate au declarat pentru EVZ că decizia în cazul Silaghi este definitivă numai în baza legii ANI, dar că există căi de atacare a acesteia pe baza dreptului comun, pe care Agenția le urmează. Nu există o jurisprudență unitară pentru aceste situații, din care cauză ANI nu își poate estima șansele de succes.

Ce-i impută ANI liberalului

ANI l-a declarat pe Silaghi incompatibil în noiembrie 2012, când inspectorii Agenției au apreciat că acesta nu poate justifica 46.000 de euro, diferenţa dintre salariul încasat şi cheltuielile făcute în intervalul mai – octombrie 2012. Mai exact, Silaghi a câştigat împreună cu soţia 24.000 de lei şi a cheltuit 231.000 de lei.

Silaghi era în acel moment ministru al Transporturilor în guvernul Ponta 1. Acesta nu a fost retras din funcție ca urmare a acuza

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 58 minute
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum o ora
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°