Victorie! Ceea ce părea imposibil devine, iată, realitate. Începe o nouă ediție de campionat. Cam a cîta ar fi – e discutabil, desigur. Federația, în obsesia ei de a-și inventa origini paleoromâne și protocreștine, se revendică de la 1909. Erau doar 3 (trei) echipe mari și late pe vremea aia, frate, și n-au fost mai mult de 6 (șase) pînă, hăt, după sfîrșitul primului război. Pe urmă, între 1921 și 1932 au fost niște campionate regionale, urmate de un turneu final între campioanele din provincii. Și abia de la ediția 1932-1933 am putea vorbi de un campionat național. Erau atunci 14 echipe, grupate în două serii. A cîștigat Ripensia Timișoara, care a dat și golgheterul stagional – Ștefan Dobay, cu 16 goluri. Sînt simple detalii istorice, mă rog. Or, cui îi mai pasă de istorie în ziua de azi? Ferefiștilor și lepefiștilor? Li se rupe. Ce mai contează de cînd ar fi corect să ne numărăm campionatele… Păi, pînă mai alaltăieri, nu eram în stare să ne numărăm nici echipele din ediția ce șade să înceapă.
Cum-necum, după ghidușii seculare ce durează de două luni încoace, am ajuns – miracol! – tot la o Liga 1 cu 18 echipe. Puteau, la fel de bine, să fie 14 (ca în 1932), 16 (ca în 2002) ori, mai nasol, 15 sau 17 (ca la nimenea). Lipsa de performanță economică sau sportivă ar fi îngăduit, după caz, oricare dintre aceste variante. S-au brodit lucrurile, s-au aranjat apele, s-au tras sforile și, slavă domnului Mitică, trebile au revenit pe făgașul lor (ne)firesc. După barajul bizar Concordia Chiajna – Rapid, treaba-i lămurită. La noi, în Liga 1, nu contează atît calitatea, cît cantitatea. Important este ca, la apelul bocancilor de fotbal, să ne iasă un număr par, de exemplu 18.
18 am zis? Stai să vedem! Cică retrogradații ilfoveni, uitînd Concordia, se transformă în Doamna Chiajna și, cu venin, pornesc un război în Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausann
