PNL a NOMINALIZAT noul ministru al Transporturilor, pe Ovidiu Silaghi. Propunerea va ajunge pe masa preşedintelui Traian Băsescu, ce va lua decizia finală privind numirea lui Silaghi în fruntea Transporturilor. Potrivit unei decizii a CCR, Traian Băsescu poate refuza o singură dată, motivat, o nominalizare a unui ministru, titrează realitatea.net.
Deşi Silaghi era considerat "favorit" pentru această funcţie, în cadrul USL ar fi existat şi discuţii privind cedarea de către liberali a ministerului Transporturilor în schimbul altor ministere.
Nominalizarea pentru acest minister a făcut şi obiectul unei discuţii între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu.
Citeşte şi: SURSE: Băsescu şi Ponta au discutat la Cotroceni despre acordul FMI şi numirea lui Silaghi la MT
Ovidiu Silaghi a mai ocupat funcţia de ministru al Transporturilor în 2012, însă a fost demis după ce ANI l-a acuzat că nu poate justifica o parte din avere. Anterior şedinţei PNL, liberalii au transmis un comunicat de presă în care au precizat că Ovidiu Silaghi are o decizie irevocabilă din partea Curţii de Apel în procesul cu ANI care îi este favorabilă.
integral, pe realitatea.net
PNL a NOMINALIZAT noul ministru al Transporturilor, pe Ovidiu Silaghi. Propunerea va ajunge pe masa preşedintelui Traian Băsescu, ce va lua decizia finală privind numirea lui Silaghi în fruntea Transporturilor. Potrivit unei decizii a CCR, Traian Băsescu poate refuza o singură dată, motivat, o nominalizare a unui ministru, titrează realitatea.net.
Deşi Silaghi era considerat "favorit" pentru această funcţie, în cadrul USL ar fi existat şi discuţii privind cedarea de către liberali a ministerului Transporturilor în schimbul altor ministere.
Nominalizarea pentru acest minister a făcut şi obiectul unei discuţii între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu. @N