Lucrările de reparaţii şi igienizări în cele 66 de şcoli din municipiul Braşov sunt blocate din cauza unei contestaţii făcute de două firme după anunţarea câştigătorilor licitaţiei.
Două dintre firmele participante, care nu au fost selectate conform procedurii, au făcut acţiune în instanţă. Astfel, lucrările de reparaţii curente în şcoli, care se pot executa doar în perioada vacanţei de vară, au rămas în suspensie, deşi autorităţile au banii necesari.
„Vă întreb respectuos domnule ministru: în ce mod se va implica Ministerul pe care îl conduceţi pentru rezolvarea situaţiei prezentate? Consideraţi că blocarea unor astfel de lucrări până la pronunţarea unei sentinţe definitive este normală? Care ar fi «antidotul» pentru ca investiţiile respective să poată fi totuşi efectuate?“, se arată într-o interpelare a deputatului PC de Brașov Ioan Diniță.