Un an de Vox Publica, un an care uneori mi-a părut scăpat printre degete. Am avut de atâtea ori impresia că, oricum şi oricât aş argumenta unele idei, o mare parte a cititorilor rămân blocaţi ȋn tranşee, ȋnţepeniţi ȋn vechile proiecte sau ȋn tot felul de logici maniheiste, aride. Dincolo de toate astea ȋnsă am avut şi surprize plăcute: se ȋntâmplă uneori ca unii cititori, atunci când descoperă perspective noi, să ȋşi regleze, modifice, readapteze anumite opinii din şi ȋn cadrul propriului sistem de convingeri. Principiul sau principiile centrale rămân aceleaşi, dar informaţiile noi aduc adesea şi reformulări, ba adesea chiar reconsiderări, ale anumitor premise care păreau de neclintit. Mi s-a ȋntâmplat inclusiv mie şi, din fericire, mi se ȋntâmplă ȋn continuare – dincolo de anumite constante psihologice individuale, inevitabile; ar fi şi trist să gândim cea mai mare parte din viaţă exact la fel…
Totul a ȋnceput acum un an, ȋn perioada referendumului. Am trimis câteva texte pe adresa de email a Realităţii TV şi, spre marea mea surprindere şi bucurie, am primit de la Costi Rogozanu şansa de a scrie aici pe blog, ocazie pentru care ȋi sunt recunoscător şi ţin să ȋi mulţumesc – chiar dacă nu am avut (ȋncă) plăcerea să ȋl cunosc personal, cum nu am avut (ȋncă) plăcerea de a-i ȋntâlni pe vreunul dintre toţi ceilalţi colegi de platformă, Vox Publica fiind o colecţie de bloguri, şi nu o redacţie. Nu primesc – şi poate e mai bine aşa – niciun fel de onorariu pentru textele de aici, ȋnsă sunt bucuros că am şansa să postez alături de scriitori, politologi, critici literari, jurnalişti pentru care am tot respectul şi pe care ȋi citesc de câte ori am ocazia online şi, de multe ori, ȋn afara lumii virtuale a Internetului.
Mă bucur că am avut ocazia să exprim ȋntotdeauna ce am gândit, şi sunt mulţumit să văd că, printre postacii de serviciu am mai ȋntâlnit ocazional
