Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Congresul SUA nu obiectează faţă de vânzarea unor drone Reaper către Franţa

Publicat in Gandul, marți 16 iulie 2013 ·

Proiectul de vânzare a dronelor de supraveghere Reaper către Franţa a depăşit o etapă crucială, după ce Congresul american nu a emis niciun fel de obiecţie faţă de acest contract, a anunţat luni o agenţie a Pentagonului care se ocupă de vânzarea de armament în străinătate, relatează AFP.

Agenţia de Cooperare pentru Apărare şi Securitate (DSCA) a notificat pe 27 iunie Congresul american cu privire la acest proiect de vânzare. Congresul a avut la dispoziţie 15 zile pentru a se opune acestui proiect, ceea ce nu s-a întâmplat.

"Congresul nu a emis nici o rezoluţie comună de respingere. Afacerea poate continua", a afirmat pentru AFP un purtător de cuvânt al DSCA, Lorna Jons.

Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, a anunţat pe 11 iunie intenţia sa de a cumpăra de la Statele Unite 12 avioane fără pilot Reaper, o achiziţie estimată la 670 milioane de euro. Primele două drone, aflate în prezent în procesul de producţie şi destinate iniţial forţelor aeriene ale Statelor Unite, urmează să fie livrate Franţei până la sfârşitul anului.

Aceste avioane fără pilot ar trebui să le înlocuiască, din cauza progresului tehnic, pe cele de tip Harfang, de care dispune Parisul.

În avizul de notificare a Congersului, DSCA prezintă proiectul de vânzare pentru Franţa a "16 aparate fără pilot Reaper de tip MQ-9, echipament asociat, piese de schimb, antrenament şi susţinere logistică pentru un preţ de 1,5 miliarde de dolari" (aproximativ 1,15 miliarde de euro).

Numărul de drone propus de DSCA, mai mare decât cel anunţat de francezi, nu este o este ceva neobişnuit, deoarece în cazul în care clientul va decide să cumpere mai mult echipament, nu va fi nevoie de o nouă aprobare din partea Congresului.

DSCA i-a explicat Congresului de ce este în interesul Statelor Unite să vândă Franţei aceste drone, argumentând că "pentru interesul naţional

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum o ora
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Reuniune de urgență a Consiliului NATO-Ucraina, după ce Rusia a lansat racheta Oreşnik. Ce așteptări are Zelenski

Ziare.com acum 48 minute
Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc marţi, 26 noiembrie, la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a unei rachete balistice experimentale asupra teritoriului ucrainean, care a provocat noi tensiuni între Aliaţi şi Moscova, relatează

Biden a graţiat curcanii Peach şi Blossom la Casa Albă, de Ziua Recunoştinţei

Mediafax acum 16 minute
Preşedintele Joe Biden a graţiat luni un cuplu de curcani norocoşi, Peach şi Blossom, pe care i-a scutit de a ajunge pe masă de Ziua Recunoştinţei. Prin această tradiţie care are loc anual, Biden a dat startul sezonului de sărbători, potrivit CNN.

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 3 ore
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Reuters: Rusia avansează în Ucraina în cel mai rapid ritm pe lună de la începutul războiului

G4Media acum 40 minute
Forţele ruse avansează în Ucraina în ritmul cel mai rapid din primele zile ale invaziei lor în februarie 2022, ocupând în ultima lună o suprafaţă egală cu jumătate din cea a Londrei, apreciază analişti şi bloggeri de război, citaţi marţi de Reuters.

Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a rachetei balistice experimentale

Ziua Constanta acum o ora
Ambasadorii statelor NATO şi Ucrainei se întâlnesc marţi la Bruxelles, după lansarea de către Rusia a unei rachete balistice experimentale asupra teritoriului ucrainean, care a provocat noi tensiuni între Aliaţi şi Moscova. Rusia a lovit joi Ucraina

DNA: Acord de recunoaştere a vinovăţiei cu şeful Biroului de Imigrări Ialomiţa

Mediafax acum 33 minute
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului Bulimej Rareş-Gabriel, comisar şef de poliţie, împuternicit şef al Biroului pentru Imigrări al Judeţului Ialomi

Băiat de 14 ani, ucis într-un accident pe DN 56. Șoferul a pierdut controlul direcției VIDEO

Ziare.com acum 9 minute
Un accident care a implicat un singur autoturism a dus la moartea unui băiat de 14 ani marți, 26 noiembrie. Adolescentul era pasager într-o mașină care a ajuns într-un șanț de colectare a apelor după ce șoferul a pierdut controlul asupra direcției.

Ilie Bolojan PNL o susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.ro "Vom susţine direcţia proeurop

Un armistițiu Hezbollah – Israel pare să fie foarte aproape / Anunțul va fi făcut de Biden și Macron

HotNews acum 2 ore
Președintele american Joe Biden și președintele francez Emmanuel Macron sunt așteptați să anunțe foarte curând o încetare a focului în Liban între gruparea armată Hezbollah și Israel, au declarat luni pentru Reuters patru surse libaneze de rang înal

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

mar.

-1°/4°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/6°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

4°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°