Galeriile de artă din Rădăuţi vor găzdui, mâine, 17 iulie, începând cu ora 12, o dublă lansare de carte.
Autorul, bucovineanul Ioan T. Lazăr, ne demonstrează că nu-şi uită obârşiile şi îşi lansează cartea „Erou într-o revoluţie regizată”, în inima Bucovinei, la Rădăuţi, alături şi de penultima sa carte „Călător în timp”.
„Păcătuim fraţilor, păcătuim, dar faţă de Timp şi sufletul ne este negru. Adicătelea, mai deunăzi, Vodă şi nu mai ştiu cum se oţăra într-o vară şi până toamna ridica o biserică. Noi, cei de astăzi, nu ridicăm nimic: nici ochii spre Cer, nici cuşma de pe capul golit de gânduri, nici cuvinte de mulţumire. Poate din umeri mai ridicăm, dar a mirare tâmpă. Şi cam atât!
În ce mă priveşte, am scris «Erou într-o revoluţie regizată» ca să mă lepăd de amintirile care mă bântuiau. Şi îmi rodeau din colţurile neatinse ale Moralei. Acum, Poporul poate să ştie că, în decembrie, am fost Saltimbanc în Revoluţia lor şi Erou în Răzmeriţa mea. Nimic peste acestea.
Aşa am înţeles să-mi port destinul de cronicar; aşa am venit în întâmpinarea Timpurilor”, ni s-a destăinuit, în preambulul lansării celor două noi apariţii editoriale, autorul Ioan T. Lazăr, care ne-a precizat că îi aşteaptă cu drag pe toţi iubitorii cuvântului scris la această manifestare dedicată lor.