Mesajul a fost trimis. Multumesc!

30 de lucruri mai puţin cunoscute despre viitorul bebeluş regal al prinţului William şi ducesei Kate

Publicat in Ora de Timis, marți 16 iulie 2013 ·

Băiat sau fată, copilul prinţului William cu ducesa Kate va fi cel mai celebru bebeluş de pe planetă. Până acum au existat o mulţime de speculaţii cu privire la copilul regal, al treilea la rând la tronul Marii Britanii. Mai jos este o listă cu lucrurile mai puţin cunoscute din jurul naşterii extrem de mediatizate a bebeluşului regal.

1. Este al treilea în rând la tron, după Prinţul Charles şi Prinţul William.

2. Se va naşte în zodia Rac (Casa Regală a confirmat că se va naşte la jumătatea lunii iulie).

3. Dacă se va naşte după 22 iulie va fi Leu. (Mama lui Kate, Carole, le-a spus prietenilor că va fi Leu.)

4. Va fi, într-o zi, rege sau regină a Marii Britanii şi a altor 15 state din Commonwealth.

5. Va fi primul nepot al prinţului Charles şi al treilea strănepot al Reginei Elisabeta a II-a.

6. Kate Middleton ar fi ales piese de Calvin Harris şi Bruno Mars pentru naştere. Nu vor lipsi nici piese Of Monsters and Men.

7. William a decis să îşi ia două săptămâni de concediu de paternitate pentru a-şi ajuta soţia după naştere şi pentru a petrece mai mult timp alături de bebeluşul lor.

8. Moştenitorul tronului britanic se va naşte la Spitalul St Mary din Paddington, unde prinţesa Diana i-a adus pe lume pe William şi Harry.

9. Regina Angliei şi fostul preşedinte francez Francois Mitterrand sunt veri de gradul al 32-lea, aşa încât moştenitorul coroanei britanice va fi văr foarte îndepărtat cu copiii Mitterrand.

10. Prin regina Mary, soţie a regelul George al V -lea, arborelele genealoc al copilului prinţului William urcă până la voievozii Transilvaniei şi Valahiei din secolul al XV – lea, printre care şi Vlad Ţepeş. Arborele genealogic al tatălui include şi regi ai Angliei, Greciei, Danemarcei, Suediei, Rusiei, Austriei, Spaniei, dar şi suverani germani.

11. Şi familia Middleton are tot felul de strămoşi: studenţi

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit „Pepe” Mujica, fostul lider al Uruguayului cunoscut drept „cel mai sărac președinte din lume”

HotNews acum 58 minute
José „Pepe” Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 și 2015, a murit marți la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut de actualul președinte Yamandú Orsi, transmite BBC. „Cu profundă tristețe anunțăm moartea camarad

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în largul coastelor Greciei / Deocamdată nu sunt disponibile informaţii cu privire la posibile victime sau pagube

G4Media acum 2 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, epicentrul fiind situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), relatează AFP, transmit

Cutremur major de 6,3 în Grecia, seismul s-a simțit și în Egipt

HotNews acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul insulei Creta din Grecia, a anunțat Centrul german de cercetare pentru geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 83 km, a precizat GFZ. Locuitorii din Egi

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum o ora
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

14 mai Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Un omagiu pentru cei care nu s-au mai întors niciodată acasă

Ziua Constanta acum 47 minute
Ziua națională de cinstire a martirilor din închisorile comuniste este celebrată anual în data de 14 mai. Ziua a fost instituită în memoria miilor de tineri, intelectuali, teologi și cetățeni din diferite clase sociale care s-au opus regimului comun

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 2 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Zelenski, gata să participe la slujba inaugurală a Papei Leon, dacă situația de pe front o va permite

Adevarul acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi prezent duminică la Vatican, la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea, dacă situația de pe front o va permite, a declarat marți, 13 mai, șeful său de cabinet, Andriy Yermak.

Forțele ucrainene au atacat regiunea Belgorod din Rusia. Cel puțin 16 persoane au fost rănite

Adevarul acum 54 minute
O serie de atacuri cu drone ucrainene asupra regiunii Belgorod a rănit cel puțin 16 persoane marți, a anunțat miercuri guvernatorul regiunii aflate în sud-vestul Rusiei, la granița cu Ucraina.

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 12 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Fraţii Menendez, care şi-au ucis părinţii în 1989, în Los Angeles, pot aplica pentru eliberare condiţionată / Un serial Netflix spune povestea lor

G4Media acum o ora
Un judecător din Los Angeles a pronunţat o nouă sentinţă pentru doi fraţi care execută închisoare pe viaţă pentru uciderea părinţilor lor într-o locuinţă luxoasă din Beverly Hills în 1989, făcându-i eligibili pentru eliberare condiţionată, transmite

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

13°
mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

4°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°