Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul moldovean: "Ne descurcăm şi fără sprijinul financiar al FMI"

Publicat in Romania Libera, marți 16 iulie 2013 ·

Premierul moldovean Iurie Leancă a declarat, la ProTV Chişinău, că Republica Moldova a ajuns la un nivel în care nu mai are nevoie de sprijinul financiar al Fondului Monetar, notează Unimedia, citat de Realitatea.net.

Totuşi, şeful Executivului subliniază că Republica Moldova nu va renunţa la conlucrarea cu această structură.

„Republica Moldova este interesată să conlucreze şi mai departe cu FMI, deşi nu mai avem nevoie de sprijinul lor financiar. Avem nevoie de un program ceva mai flexibil şi în linii mari acum am ajuns la o înţelegere bună despre modul cum vom proceda mai departe.

Primul program care l-am avut a fost unul care prevedea şi oferirea resurselor financiare. Acum slavă Domnului avem rezerve suficiente la Banca Naţională. Nu mai suntem în situaţia pe care am avut-o atunci când am preluat guvernarea de la comunişti. Acum avem mai mult nevoie de un program stand by care înseamnă altceva”, a declarat premierul.

Precedentul Acord cu FMI a intrat în vigoare la 29 ianuarie 2010 şi a expirat la începutul acestui an. În cadrul memorandumului FMI a alocat Moldovei 567 de milioane de dolari, dintre care 490 de milioane au fost transferaţi până în noiembrie 2012.

Citeşte şi Traian Băsescu: Nu am semnale că Moscova va fi rezonabilă în raport cu Moldova

Premierul moldovean Iurie Leancă a declarat, la ProTV Chişinău, că Republica Moldova a ajuns la un nivel în care nu mai are nevoie de sprijinul financiar al Fondului Monetar, notează Unimedia, citat de Realitatea.net.

Totuşi, şeful Executivului subliniază că Republica Moldova nu va renunţa la conlucrarea cu această structură.

„Republica Moldova este interesată să conlucreze şi mai departe cu FMI, deşi nu mai avem nevoie de sprijinul lor financiar. Avem nevoie de un program ceva mai flexibil şi în linii mari acum am ajuns la o înţelegere bună despre modul cum vo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 21 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 36 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 36 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 57 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 55 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°