Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un transfer-surpriză? AS Roma a făcut o ofertă pentru unul dintre cei mai interesanţi jucători din Liga I

Publicat in Pro Sport, marți 16 iulie 2013 ·

George Copos a cerut un milion de euro pentru transferul lui Nicolae Vasile la AS Roma

Evoluţia bună din returul campionatului trecut a lui Nicolae Vasile (17 ani) nu a rămas indiferentă. Astfel, mai multe cluburi din Europa s-au interesat de situaţia contractuală a fundaşului stânga rapidist şi chiar şi-au trimis spioni la jocurile Rapidului din Liga I. AS Roma a fost cel mai aproape să-l transfere pe tânărul jucător al echipei lui Marian Rada, dar totul a căzut în ultimul moment.

Gruparea italiană nu vroia să plătească nicio sumă de transfer şi intenţiona să-l aducă liber de contract. Totul a picat însă din cauza faptului că Rapid se află în insolvenţă, iar conducătorii clubului nu au dorit să-l lase să plece gratis. În momentul în care a aflat de oferta de la Roma, George Copos i-a stabilit un preţ destul de mare de transfer: un milion de euro. Italienii au dat înapoi şi totul a picat, cel puţin pentru moment.

Până să intervină Copos în ecuaţie, datele se prezentau astfel: gruparea „giallo-rossa“ i-a propus lui Vasile un contract pe patru sezoane, iar în primul an îi oferise un salariu de aproximativ 2.000 de euro pe lună, dublu faţă de cât are în momentul de faţă la Rapid. Mai mult, cel puţin în primul sezon, Nicolae Vasile ar fi evoluat doar pentru Roma Primavera, lucru care nu i-a picat prea bine jucătorului. "AS Roma l-a monitorizat ceva vreme pe Nicolae Vasile şi a încercat să-l transfere gratis, dar conducerea clubului s-a opus şi a cerut o sumă mare de bani. În plus, jucătorul a fost nemulţumit de salariul propus de italieni", a povestit pentru ProSport, un apropiat al giuleştenilor.

"Vasluiul să se teamă de noi"

Rămas în Giuleşti, Nicolae Vasile nu se teme de faptul că Rapid va debuta în sezonul 2013 - 2014 tot împotriva lui FC Vaslui. „Suntem în urmă cu pregătirea şi acest lucru s-a văzut cu Chiajna. Dar Vasl

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 16 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie – Surse

G4Media acum o ora
Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie, au declarat surse politice pentru G4Media. Crin va fi candidatul coaliției PSD-PNL-PSD. Cele trei partide membre ale coaliției au strâns deja semnăturile pentru validarea

Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu s-au despărțit. Cu cine a fost surprins milionarul

Adevarul acum o ora
Sebastian Dobrincu a anunțat oficial că relația sa cu Otniela Sandu a ajuns la final după doar câteva săptămâni. La scurt timp după despărțire, tânărul milionar a fost văzut alături de fosta sa iubită, cântăreața Ioana Ignat.

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum 3 ore
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

730 metri de plase cu o captură de 177 kilograme de pește, descoperite în lacul Sinoe de către polițiștii din Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au scos din lacul Sinoe, 17 unelte de pescuit tip plasă monofilament, în lungime totală de 730 metri, în care erau capturate 177 kilograme pește. În data de 03.03.2025, polițiștii de fronti

Bolojan: NATO este pilonul nostru de apărare cel mai puternic

BusinessMagazin acum o ora
România rămâne un aliat angajat şi de încredere al NATO, spune preşedintele interimar Ilie Bolojan.

Cum se menține Adelina Pestrițu la 53 de kg tot timpul: „Am un truc pe care îl aplic de ani”

Cancan acum 2 ore
Adelina Pestrițu, una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România, impresionează de ani buni prin silueta sa impecabilă. Deși multe persoane apelează la diete stricte pentru a-și menține greutatea, vedeta adoptă un stil de viață echilibrat,

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°