Ultima imagine pe care o avem cu Federer pe teren este focusată pe capul plecat al elvețianului, trimis la plimbare de Sergey Stakhovsky în turul 2 la Wimbledon, într-una dintre cele mai mari surprize din istoria tenisului în ultimul deceniu. Ce a urmat, se știe. Wimbledon și-a văzut de cursul său firesc, unde "firesc" se traduce printr-o prelungită serie de rezultate anormale, titlul a mers la Murray, iar Federer a dispărut în Maldive, în situația deloc plăcută de a se vedea ieșit pentru prima oară în 10 ani din Top 4, după un sezon dezamăgitor pentru standardele sale. Nu înainte de a spune că "mai e mult tenis de jucat în 2013", nu înainte de a reitera "regula de 24 de ore", felul lui de a spune că nu e cazul să intre în panică și că va analiza ce are de făcut după ce aburii șocului se vor fi risipit.

Între timp, discuțiile despre viitorul lui Roger au prins amploare, cuvintele cheie fiind "vulnerabil", "lipsă de încredere", "criză", "final de eră", "retragere", "nu-va-mai-fi-niciodată-același" sau "nu-va-mai-câștiga-niciodată-un-Slam", lucruri despre care am mai scris și, probabil, vom mai scrie. Apoi au venit și primele știri de la elvețian. În două zile succesive, el a anunțat că a luat câte un wildcard pentru turneele de la Hamburg și Gstaad, bulversând aproape pe toată lumea.

Unu la mână, pentru că întoarcerea pe zgură după iarbă, înaintea hardului, nu pare a fi tocmai o mișcare tipică lui Federer. Doi la mână, pentru că, neincluse fiind în programul inițial, unul din care au lipsit Monte Carlo și Miami, spre exemplu, alegerea celor două competiții contrazice, oarecum, ceea ce RF enunța la începutul anului referitor la programul mai light, mai puțin solicitant fizic, pe care și l-a croit. Așa că s-au găsit tot soiul de alte explicații. Unii au văzut în această alegere un semn de disperare. Alții l-au bănuit că-și pune la cale începutul unui t