Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Symmetrica: Unul din trei români amenajează grădina cu montatori nespecializaţi

Publicat in Bursa, marți 16 iulie 2013 ·

Producătorul local de pavele şi borduri vibropresate, Symmetrica, a arătat că unul din trei români aleg să amenajeze grădina cu ajutorul unor montatori nespecializaţi, conform unui comunicat trimis redacţiei.

"În cazul proiectelor de mare anvergură, fie publice, fie private, sunt întotdeauna contractate echipe specializate de montatori. Cu toate acestea, clienţii persoane fizice sunt tentate să realizeze montajul independent sau cu montatori neprofesionişti, acest lucru nefiind recomandat deoarece pot apărea probleme ulterioare", a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Acesta a menţionat că, deşi montajul pavelelor nu presupune un grad de dificultate ridicat, există anumite etape în execuţia unei lucrări ce pot fi realizate doar cu ajutorul unor echipamente şi unelte specifice, iar un nivel optim de calitate nu poate fi obţinut decât de către muncitorii calificaţi şi cu experienţă.

"Este foarte important ca toate etapele unei lucrări să fie atent executate: de la săpătura pământului şi pregătirea stratului suport, până la montajul propriu-zis al pavelelor. Dacă stratul suport nu este executat corect, lucrarea se poate degrada într-o perioadă de timp scurtă. Asfel, avantajul montajului specializat constă în durabilitatea lucrării", a adăugat Sebastian Bobu.

Symmetrica a fost înfiinţată în anul 1994, fiind o companie românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori.

F.A. Producătorul local de pavele şi borduri vibropresate, Symmetrica, a arătat că unul din trei români aleg să amenajeze grădina cu ajutorul unor montatori nespecializaţi, conform unui comunicat trimis redacţiei.

"În cazul proiectelor de mare anvergură, fie publice, fie private, sunt întotdeauna contractate echipe specializate de montatori. Cu toate acestea, clienţii p

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 28 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 34 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 46 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 9 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 56 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 14 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°