Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce gândesc părinţii când îşi văd pentru prima dată copilul abia născut

Publicat in Adevarul, marți 16 iulie 2013 ·

Iubire, emoţie, lacrimi de fericire, toate aceste stări pot fi experimentate de cei care devin părinţi. Totuşi, rezultatele unui sondaj realizat în Marea Britanie arată că prima întâlnire cu bebeluşul poate fi dezamăgitoare pentru multe dintre cupluri.

Cercetarea a scos la iveală faptul că 18% din cei peste 1.000 de părinţi chestionaţi au fost de părere că micuţa minune care a intrat în viaţa lor este teribil de urâtă, relatează Daily Mail.

Dintre respondenţii care s-au declarat dezamăgiţi de aspectul fizic al copilului, mai mult de jumătate au mărturisit că au şi discutat despre acest lucru cu partenerul de viaţă.

Pe de altă parte, 8% din părinţi nu au avut curajul să împărtăşească nimănui faptul că nu le place cum arată bebeluşul lor de teamă să nu fie judecaţi sau criticaţi de cei din jur.

Chiar dacă 82% din persoanele care au participat la acest sondaj au spus că bebeluşul lor a fost „cel mai frumos lucru pe care l-au văzut vreodată“, specialiştii înclină să creadă că mulţi dintre părinţi preferă să-şi ascundă adevăratele sentimente legate de felul în care îşi percep pentru prima dată copilul pentru a se conforma aşteptărilor sociale.

Unul dintre taţii care a participat la sondaj a relatat, sub rezerva anonimatului, ce a simţit el când şi-a văzut pentru prima dată fetiţa: „Fata mea are acum trei ani şi este drăguţă foc, dar în momentul în care s-a născut mi s-a părut că este cel mai dezgustător lucru pe care-l văzusem vreodată. Avea un chip pe care m-am gândit că numai o mamă putea să-l îndrăgească, dar până şi soţia mea mi-a mărturisit că i se pare urâţică. Asta nu înseamnă că nu-ţi iubeşti copilul, din contră. Parcă simţi şi mai mult nevoia să-l protejezi şi să-i acorzi şi mai multă atenţie.

Pe de altă parte, înţeleg de ce mai toţi părinţii spun despre bebeluşii lor că sunt minunaţi chiar dacă simt exact contrariul cân

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 26 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°