Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut miercuri, 17 iulie, la Reşedinţa de stat, o întrevedere cu preşedintele României, Traian Băsescu.
După întrevederea tête-à-tête a celor doi şefi de stat şi convorbirile oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale, preşedintele Nicolae Timofti a făcut următoarea declaraţie de presă:
„Am avut cu Excelenţa Sa, domnul preşedinte Traian Băsescu, o discuţie călduroasă şi consistentă. Domnul preşedinte este un prieten al Republicii Moldova. Între ţările noastre există o relaţie de frăţietate şi acest sentiment îl simt şi astăzi, la întâlnirea cu domnul Traian Băsescu.
Discuţia noastră a cuprins un şir de proiecte comune. Le voi structura pe domenii, pentru a le da mai multă claritate.
În plan politic, am convenit să menţinem un ritm dinamic în dialogul nostru bilateral. Credem cu tărie că cetăţenii de pe cele două maluri ale Prutului au doar de câştigat de pe urma relaţiei speciale şi privilegiate dintre ţările noastre.
România este un susţinător fără rezerve al parcursului nostru european, şi i-am mulţumit preşedintelui Băsescu pentru acest sprijin preţios, şi pentru implicarea sa personală în proiectele de importanţă strategică pentru Republica Moldova, şi anume integrarea europeană, securitatea energetică şi soluţionarea conflictului transnistrean.
Am apreciat, de asemenea, efortul Guvernului de la Bucureşti şi al diplomaţiei române de a pleda cauza Republicii Moldova la nivel internaţional.
Pe plan economic, m-am bucurat să am cu preşedintele Băsescu discuţii concrete pe marginea unui şir de proiecte comune.
Gazoductul Iaşi-Ungheni, crucial pentru securitatea noastră energetică, va începe să fie construit la sfârşitul lunii august, prin contribuţia financiară esenţială a părţii române, exprimată în suma de 9 milioane de Euro.
Alte 3 proiecte e