Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de noul negociator-şef pentru România, Andrea Schaechter, a început discuţiile cu autorităţile de la Bucureşti pentru încheierea unui nou acord, pe agendă fiind înscrise teme privind evoluţiile economice şi priorităţile reformelor macroeconomice. Pentru prima dată în istoria acestor discuţii, ele vor fi păstrate secrete, a decis Guvernul.
Mandatul cu care România va începe negocierile cu FMI pentru încheierea unui nou acord de tip preventiv a fost aprobat miercuri în şedinţa de Guvern. “Miercuri, la confidenţial, va fi memorandumul de mandat. Confidenţial, pentru că nu pot să merg la negocierea acordului cu toate cărţile la vedere”, a afirmat Victor Ponta marţi, la Antena 3. El a precizat că orice decizie finală referitoare la acordul cu FMI va fi prezentată Parlamentului.
Într-un raport publicat pe site-ul propriu, FMI estimează că economia României va înregistra o creştere de 1,6% în 2013 şi de 2% în 2014, în timp ce rata inflaţiei se va situa la 4,5% anul acesta şi la 3% anul viitor. Legăturile financiare şi comerciale strânse ale României cu alte state din UE oferă oportunităţi de creştere pe termen mediu dar, ţinând cont de recesiunea cu care se confruntă zona euro, aceste legături atenuează actualele perspective, se arată în raportul FMI, întocmit după ultimele evaluări din cadrul acordului preventiv cu România. Intrările masive de capital de dinaintea crizei nu se vor relua probabil curând ca sursă de creştere, iar absorbţia fondurilor europene, deşi se îmbunătăţeşte gradual, rămâne scăzută şi nu va putea îmbunătăţi semnificativ creşterea. Aceste evoluţii pun în prim plan continuarea implementării politicilor fiscale şi monetare care sprijină stabilitatea macroeconomică şi intensificarea reformelor structurale pentru a îmbunătăţi climatul de afaceri şi livrarea serviciilor în sectoarele-chei