-AA+A
De la o vreme se înmulţesc ştirile referitoare la Edward Joseph Snowden, americanul care a lucrat cu CIA şi NSA, servicii de securitate americană, şi într-o clipă a „defectat”, cum se spune în jargonul specific domeniului. Ni se spune că Snowden ar fi „dat pe faţă” faptul că viaţa personală a americanilor este sută la sută sub „lupa” serviciilor de „intelligence” şi telefon fix, mobil, e-mail-uri etc. sunt supravegheate. Pe seama dezvăluirilor făcute, Snowden şi-a văzut periclitată libertatea şi a plecat în Hong Kong, de acolo în Rusia, unde chiar preşedintele Vladimir Putin apare în media cu opinii despre situaţia creată prin adăpostirea americanului urmărit de administraţia Obama.
Domeniul este „alunecos”, fenomenul în derulare şi judecăţile necesită premise „recoltate” de la cel mai înalt nivel, ceea ce nu este cazul. Ne putem pune însă o întrebare de bun simţ: nu ştiau, oare, americanii că sunt şi ei ascultaţi, dacă sunt ascultaţi oamenii de peste tot, astăzi?
Cum se putea oare să scape cetăţenii celui mai dezvoltat şi mai puternic stat din lumea de astăzi, mai ales ştiind cu toţii că ţara este vizată de atacuri teroriste, cel puţin aşa spun ei celeilalte părţi a lumii.
Dacă nu şi-au dat seama de amănuntul supravegherii, ni se pare că americanii sunt destul de simpluţi şi de creduli, vizavi de statul lor. Marea „infracţiune” a lui Snowden - pare a fi spus ceva ce ştia toată lumea în afara Statelor Unite ale Americii. Bine, şi atunci au avut nevoie SUA de evenimentul mediatic „Snowden” pentru a acoperi fapte care nu sunt convenabile a fi în fruntea ştirilor din lumea întreagă? Poate fi „Snowden”, oare, o probă pentru soliditatea relaţiilor dintre SUA şi Rusia, aşa cum în electrotehnică se verifică un corp încărcat electric cu o sarcină a cărei încărcare se cunoaşte? Adversitatea faţă de dministraţia Obama se vede la statele din America