A venit şefa Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti să-i laude pe guvernanţii noştri: pe Ponta şi pe ceilalţi care continuă politica de supuşenie oarbă faţă de UE, FMI, Banca Mondială şi alte instituţii financiare transnaţionale.
Repet a nu ştiu câta oară că şefii politici de la Bucureşti au avut întotdeauna o atitudine slabă, cu coloana îndoită în faţa ordinelor venite de pe plan extern. De fapt, în ultimii ani, aproape toate guvernele româneşti şi-au camuflat incompetenţa crasă în ceea ce priveşte administrarea ţării ascunzându-se în spatele finanţatorilor – indiferent că a fost vorba de Banca Mondială, FMI sau Uniunea Europeană. Guvernanţii români şi-au justificat marile decizii ale incompetenţei şi neputinţei administrative în sintagma salvatoare: Aşa ne zice FMI, aşa ne zice Banca Mondială sau aşa ne zice Uniunea Europeană. Falimentarea industriei româneşti, privatizarea dubioasă a companiilor de stat profitabile, scumpirile la gaz, curent, alimente, concedierile masive, închiderea minelor ş.a.m.d., toate acestea au fost ascunse de guvernanţii noştri incompetenţi şi servili cu expresia: Nu noi am decis. Aşa ne-a dictat Banca Mondială (sau în funcţie de moment, FMI şi UE).
Auzind că vine şefa FMI-ului (care în Franţa are mari probleme de imagine în cazul de corupţie Tapie), m-am tot întrebat zilele astea ce se întâmplă dacă băieţii de la DNA o arestează pe doamna Lagarde? Oricum, băieţii de la DNA nu se pricep la feţele oamenilor şi poate execută în direct, în Prime-Time, o reţinere a doamnei Lagarde, cu toate televiziunile anunţate, cu mascaţi, cătuşe şi girofaruri luminoase.
Băieţii din DNA sunt cu ochii pe toţi aceia care susţin USL-ul, ameninţă, arestează, în timp ce Gheorghe Falcă, Monica Iacob Ridzi, Roberta Anastase şi alţii sunt liberi.
Îi anunţ pe cei de la DNA că totuşi doamna Lagarde nu e un fan al USL-ului sau al lui Crin