Mulţi dintre copiii de la sate care au luat Evaluarea naţională cu note mari riscă să-şi întrerupă studiile.
Din cei 26 de absolvenţi ai clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială Bozieni, unul a fost admis la Colegiul Naţional “Roman-Vodă”, la specializarea “Știinţe sociale”. Băiatul a luat admiterea cu media 9,14. “Dumitru provine dintr-o familie cu trei copii. Familia mai are o fată, elevă în clasa a XI-a la un liceu din oraş, şi încă o fetiţă în clasa pregătitoare. Familia s-a preocupat foarte mult de copii. I-a încurajat şi sprijinit să înveţe. Băiatul s-a pregătit sâmbăta cu profesorii de la şcoală. Profesorul de matematică este localnic, iar una dintre profesoarele de română, de loc din Piatra Neamţ, a locuit în comună. Sunt oameni dăruiţi profesiei şi au înţeles că aceşti copii trebuie ajutaţi”, spune profesoara Maria Murariu, directorul Școlii Gimnaziale Bozieni.
Acelaşi sat, alt copil, altă soartă. Ana Maria Cotfasă Gheorghiţă a obţinut la evaluarea naţională 9,03, o medie cu care ar fi putut să intre la un liceu bun din oraş, mai ales că la matematică a fost notată cu 9,70. Cu o situaţie materială precară, mama fetei a orientat-o către Liceul Tehnologic din Valea Ursului, pentru că este cea mai aproape unitate şcolară de casă. Adică, în satul vecin. Ce nu ştie Ana-Maria este că liceul din Valea Ursului nu poate organiza cursuri liceale dacă nu există cereri. “După primul an de liceu, elevii îşi exprimă opţiunea: continuă cursurile liceale sau fac şcoală profesională. Numărul solicitărilor pentru cursuri liceale sunt mici. Din experienţa noastră, doar patru-cinci elevi vor să continue liceul, ori numărul nu ne permite să alcătuim o clasă. Cum părinţii nu au bani să-i întreţină la un liceu din Roman, cei care ar dori să continue liceul rămân în comună să urmeze o şcoală profesională”, explică profesoara Iuliana Spătariu, directorul Liceului Tehno