Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Local, parte civilă împotriva primarului Boşcodeală

Publicat in Opinia Buzau, joi 18 iulie 2013 ·

Modalitatea în care a dat în administrare Complexul Gloria Buzău i-a adus primarului municipiului, Constantin Boşcodeală, calitatea de inculpat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în dosarul înstrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti încă din 2011, în sarcina edilului reţinându-se trei infracţiuni. Dosarul a fost trimis marţi spre judecare la Judecătoria Braşov, instanţă desemnată, la cererea procurorilor, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Între timp, Consiliul Local Municipal s-a constituit parte civilă este vorba despre dosar pentru recuperarea prejudiciului creat în bugetul municipiului prin acţiunile primarului, care, conform procurorilor, se ridică la apropape 4,9 milioane lei (49 ­mi­liarde lei vechi). Boşcodeală, în 2012, fără teamă că va fi găsit vinovatInformaţii despre dosar au fost vehiculate acum mai bine de un an. În luna aprilie 2012, în urma unor informaţii legate de o descindere în Palatul Comunal a unei echipe de procurori, primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, recunoştea, într-o conferinţă de presă, că a fost instituit sechestru asigurător pe toată averea sa, în urma a două dosare aflate în lucru la DNA şi în care are calitatea de învinuit, pentru abuz în serviciu. În celălalt dosar, la care făcea referire primarul Constantin Boşcodeală, şi în care avea, anul trecut, calitatea de învinuit, este vorba despre concesionarea unui teren unei firme care a construit la Buzău cartierul de locuinţe Orizont, unde primarul deţine, de altfel, un imobil. Sechestrul asigurător fusese instituit în luna martie 2012 pe toată averea edilului, Boşcodeală făcând aceste declaraţii după ce, în mediul politic, fuseseră vehi­culate informaţii conform cărora primarul ar fi fost ridicat de procurorii anticorupţie. „Sunt cercetat de DNA, am calitatea de învinuit în d

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 27 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 50 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 53 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°