Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Factura apei de ploaie - 4,1 milioane euro

Publicat in News Pascani, miercuri 17 iulie 2013 ·

Cantitatea de precipitaţii căzute în judeţul Iaşi în perioada 24 mai-1 iulie a stabilit un nou record al ultimilor zece ani. Potrivit autorităţilor, aceasta a fost de cinci ori mai mare decât în anii precedenţi. Fenomenele extreme au provocat pagube însemnate în judeţ, valoarea totală fiind de 4,1 milioane euro, conform unui raport prezentat ieri de prefectul Romeo Olteanu.

„În perioada menţionată, la Iaşi a plouat cu 297 l/mp, la Aroneanu 288 l/mp şi la Bârnova cu 275 l/mp. Este vorba de cantitatea cumulată în zilele cu precipitaţii. În total, pagubele au fost evaluate de la 18,2 milioane lei. Am înaintat raportul la Bucureşti, există premise pentru obţinerea de fonduri europene pentru reducerea din efecte”, a spus prefectul.

108 localităţi afectate în judeţ

Iaşul s-a aflat în topul judeţelor din ţară în privinţa distrugerilor provocate de ploi. Cea mai afectată comună a fost Oţeleni (3.047.357 lei)), urmată de Ciurea (1.081.736 lei) şi Răducăneni (1.044.051 lei). Alte localităţi unde s-au înregistrat pagube însemnate sunt Răducăneni, Moţca, Heleşteni, Dagâţa, Scânteia, Bârnova, Tătăruşi şi Tomeşti. „Precipitaţiile au afectat două case şi patru anexe gospodăreşti, zece poduri, 91 podeţe, 34,78 km drum judeţean, 119,7 km drum comunal şi 104,11 km drum sătesc. De asemenea, 1.848 ha teren arabil şi 205 ha păşuni şi fâneţe au fost compromise”, a menţionat prefectul Olteanu. Potrivit acestuia, evaluările iniţiale arătau valori cu cel puţin 30% mai mari, raportul final fiind întocmit după verificările făcute în teren.

sursa evenimentul de iasi

Citește și: Autoritatile se tem de inundatii Ce măsuri trebuie aplicate de primarii din județ pentru evitarea situaţiilor de urgenţă Cod galben de inundaţii în Moldova Prefectul poate fi schimbat

Cantitatea de precipitaţii căzute în judeţul Iaşi în perioada 24 mai-1 iulie a stabilit un nou

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 43 minute
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 3 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 2 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 3 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 2 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Alba: O persoană a căzut într-o râpă, după un accident cu un ATV / S-a declarat decesul

Mediafax acum 3 ore
„Secția de pompieri Aiud intervine in cooperare cu Salvamont Alba pentru salvarea unei persoane si acordarea primului ajutor medical in com. Râmeț, zona Valea Mănăstirii. Este vorba despre despre o persoană care ar fi căzut într-o râpă, in urma unui

Dragoș Anastasiu explică planul noului guvern: „Încercăm acest stil de business privat în procesul de reformă a statului”

Adevarul acum o ora
Noul vicepremier desemnat de Ilie Bolojan explică cum va funcționa structura sa și care sunt prioritățile imediate ale guvernării.

Vremea

București
acum

24°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/28°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

10°/27°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

12°/30°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°