Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Robăneşti se construiesc trei parcuri fotovoltaice

Publicat in GAZETA de SUD, joi 18 iulie 2013 ·

Robăneştiul începe să se mişte în privinţa atragerii de investitori. Cu bugetul la limită, ca mai toate localităţile rurale din Dolj, comuna cu şase sate şi 2.450 de locuitori va dispune de trei parcuri fotovoltaice, care vor ocupa o suprafaţă de 27 de hectare. Primarul Romică Niţu susţine că este vorba de o investiţie a unor italieni şi că vor exista două parcuri de câte 3,5 hectare şi un al treilea de 20 de hectare. „Deocamdată, investiţia este la stadiul de obţinere a actelor necesare. Şi-au luat şi unele autorizaţii, iar când se vor da în funcţiune toate aceste parcuri vor reprezenta o sursă sigură la bugetul local, care este destul de sărac“, a mai spus edilul din Robăneşti.

O altă investiţie din comună cu care primarul se mândreşte este ferma de afine întinsă pe o suprafaţă de 16 hectare, lângă pădure. „Este o investiţie privată, începută anul trecut, dar va fi o minunăţie. Am înţeles că după trei ani dau cel mai bun rod. Tehnologia de întreţinere m-a impresionat, se udă zilnic şi prin picurare. Se spune că este mai rentabilă cultura de afine decât cea de porumb sau floarea-soarelui“, afirmă primarul Romică Niţu. Un hectar de afine ar aduce un profit însemnat, având în vedere că el ar produce 8-12 tone de fructe, iar o tonă de afine ar însemna vreo 3.000 de euro beneficiu, cererea pentru astfel de fructe fiind în creştere, atât în alimentaţie, cât şi în industria farmaceutică.

Cea mai veche problemă, presiunea apei

La Robăneşti, vechea şi marea problemă cu apa care abia curge la robinete a rămas, numai că ploile din ultima vreme au făcut ca oamenii să aibă presiune la apă. „Este normal, pentru că atunci când plouă nu mai folosesc apa pentru a uda grădinile şi este presiune. Cum dă soarele şi încep să ude, cum scade presiunea“, spune edilul. Acesta a mai menţionat că, din punct de vedere agricol, anul acesta a fost bun şi că s-au obţinut pro

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 2 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum 20 minute
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum 10 minute
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 3 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Viktor Orban crede că lumea se va linişti odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă

HotNews acum 2 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge

OMS avertizează că urgenţa climatică este, „în esenţă, o criză sanitară”

G4Media acum 45 minute
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat vineri, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), că urgenţa climatică reprezintă, „în mod fundamental, o criză sanitară”, care nu mai este „o situaţie ipotetică din viitor, (ci) este aici şi

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-2°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°