Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii care au bătut un investigator sub acoperire, judecaţi într-un dosar de corupţie

Publicat in Gandul, miercuri 17 iulie 2013 ·

Cei trei poliţişti de la BCCO Constanţa cercetaţi după ce au dezbrăcat un investigator sub acoperire, l-au bătut cu o bâtă şi l-au ameninţat cu arma au fost trimişi în judecată într-un dosar de corupţie, în care sunt acuzaţi că au anunţat reprezentantul un magazin de etnobotanice despre controale.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa i-au trimis în judecată pe ofiţerii de poliţie judiciară Bogdan Mircea Teodorescu, şi Dragoş Emil Petcu, precum şi pe agentul de poliţie Vlad Ştefan Zaharia, toţi de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa - Serviciul Antidrog, pentru folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului, în 29 decembrie 2010 şi 28 ianuarie 2011, Teodorescu, Petcu şi Zaharia l-au anunţat pe reprezentantul unui magazin în care erau vândute produse etnobotanice, denunţător în cauză, că vor fi organizate "controale pentru combaterea activităţilor ilegale de comercializare a plantelor şi substanţelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope".

Potrivit procurorilor DNA, informaţiile erau comunicate reprezentantului magazinului "în mod nemijlocit", cei trei poliţişti de la BCCO Constanţa indicându-i exact data şi intervalul orar de desfăşurare a controalelor.

Acţiunile erau derulate de reprezentanţii mai multor instituţii publice din judeţul Constanţa şi, având în vedere că şi angajaţi de la BCCO Constanţa participau la controale, cei trei poliţişti aflau direct despre organizarea acestora, în virtutea atribuţiilor de serviciu, au precizat procurorii.

"Scopul evident al comunicării de către inculpaţi a informaţiilor menţionate a fost acela de a asigura firmei reprezentate de denunţător posibilitatea de a continua comercializarea de plante şi substanţe «etnobotanice», potenţial dăunătoare sănătăţii, fără a fi depistată d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Legendara Sophia Loren a împlinit 90 de ani

HotNews acum o ora
Sophia Loren, marea actriţă italiană, emoţionanta şi de neuitat Antonietta din „Una giornata particolare” de Ettore Scola, s-a născut la 20 septembrie 1934, la Roma. Şi încă de la vârsta de 19 ani, în 1953, când Sofia Scicolone era încă o începătoar

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 4 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

Cod galben de vânt în opt județe și București. Până când este valabilă avertizarea HARTĂ

Ziare.com acum 47 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, 20 septembrie, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în şapte judeţe din sud-estul ţării, inclusiv în municipiul Bucureşti, precum şi

Grupare de trafic de migranţi din care făceau parte români, afgani şi pakistanezi, destructurată de poliţiştii de frontieră de la Timişoara/ Migranţii plăteau între 2.500 şi 11.000 de euro/dolari pentru a trece în Ungaria sau Serbia

News.ro acum o ora
O grupare specializată în trafic de migranţă, formată din cetăţeni români, afgani şi pakistanezi, a fost destructurată de poliţiştii de frontieră de la Timişoara. Aceasta a acţionat din primăvara acestui an, migranţii fiind racolaţi, transportaţi, a

UPDATE - Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în Gorj/ Opt persoane, transportate la spital/ Alte două s-au prezentat singure la UPU/ Toate victimele erau în microbuz/ Traficul pe DN 67D, oprit în urma accidentului, reluat

News.ro acum 3 ore
Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, opt persoane fiind transportate la spital. Pentru două dintre victime a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Ulterior

Mario Iorgulescu, scăpat de condamnarea la 13 ani și 8 luni pentru omor. Motivarea Înaltei Curți: „Nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții victimei”

Libertatea acum 38 minute
Mario Iorgulescu, băiatul şefului de Liga Profesionistă de Fotbal, scapă de pedeapsa definitivă de 13 ani şi 8 luni de închisoare, în urma accidentului rutier în care a omorât un om, și procesul va fi reluat de la zero, se arată în motivarea ICCJ, p

Cod galben de vânt în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei şi sudul Banatului

Mediafax acum 2 ore
Vineri, între orele 10.00 - 23.00, în Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Banatului vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50...55 km/h şi temporar 60...65 km/h. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului şi

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

Câciu: România se află printre puţinele ţări al căror deficit este realizat pe investiţii. Singura cale spre dezvoltare este push-ul investiţional. Cum se ”repară” deficitul conjunctural realizat pe investiţii? Prin efectul de multiplicare al acestora

News.ro acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, afirmă că România se află printre puţinele ţări al căror deficit este realizat pe investiţii, subliniind că ”singura cale spre dezvoltare este push-ul investiţional”. ”Cum se «repară» de

Un avion cu destinația Malaga a aterizat de URGENȚĂ din cauza unui șoarece. Creatura a fost descoperită în mâncarea unei pasagere

Gandul acum 46 minute
Un avion de pasageri, cu destinația Malaga, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență, la Copenhaga, după ce la bord a fost descoperit un șoarece, a anunțat joi presa norvegiană, citată de DPA. Potrivit declarațiilor unui pasager, aflat la b

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°