Zăpada şi gheaţa, combinate cu fructe şi miere sunt ingredientele care, amestecate, au dus la apariţia unui delicios desert: îngheţata.
Reţetă nouă
Se pare că împăraţii Chinei au fost primii care au gustat îngheţata. Cu peste 3.000 de ani în urmă, bucătarii lor au amestecat zăpadă şi gheaţă din munţi cu fructe, vin şi miere, creând astfel un produs gustos.
Îngheţeta a fost preparată într-o anumită formă şi de romanii din antichitate din zăpada de pe Muntele Edna.
De asemenea, se pare că îngheţata a fost cunoscută şi de ruşii nordici, probabil sub o altă formă. Acest fapt face dificilă şi, poate, neechitabilă atribuirea originii unor alimente comune anumitor popoare şi locuri.
Cum le-a venit romanilor ideea de a face îngheţată, nu am aflat, dar legenda spune că, în anul 62 î.Hr., împăratul Nero a vrut atât de mult să mănânce îngheţată, încât şi-a trimis sclavii în munţi pentru a aduce zăpadă şi gheaţă, iar bucătarii i-au preparat-o amestecând zăpadă şi gheaţă cu nectar, fructe şi miere.
Pe la anul 1295, marele aventurier Marco Polo a adus din China în Italia o reţetă nouă pentru prepararea îngheţatei. Reţeta prevedea amestecarea laptelui de iac cu zăpadă, pentru a crea astfel o "cremă rece", iar populaţia avută din Italia s-a îndrăgostit repede de această delicatesă "de gheaţă".
Citeşte articolul complet pe clickpoftabuna.ro