Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protocoalele înțelepților USL-ului

Publicat in Catavencii, miercuri 17 iulie 2013 ·

Vine o vreme în viața fiecărui președinte de Consiliu Județean când ar încinge și el niște chefuri în instituții de alimenație publică subordonate. Numai că, din nefericire pentru ei, președinții de Consilii Județene mai au în subordine doar cantinele spitalelor, ale azilelor de bătrâni și ale centrelor de plasament sau cantinele sociale, uneori. Păi, se poate să faci chef în astfel de locuri, amenajate sumar și cu meniu defectuos? Nu prea merge. Ehei, unde sunt vremurile când prim-secretarul de județ poposea în orice restaurant îi poftea inimioara și pleca după ore sau zile, fără să mai plătească? Duse sunt, căci astăzi este vremea investitorilor privați, care au cumpărat de la stat ieftin spațiile vechilor restaurante sau hoteluri sau, la nervi, și-au construit propriile restaurante și hoteluri. Iar dacă investitorul privat nici nu e membru PSD și nici măcar PNL, cum e Mircea Ioan Moloț, președintele CJ Hunedoara, există șansa ca ditamai demnitarul să fie obligat să-și plătească agapele. Iarăși, o situație de neimaginat.

Așa că onor Consiliul Județean Hunedoara, condus, cum spuneam, de Mircea Ioan Moloț, de la PNL, s-a gândit să investească 2.096.687 de lei (aproxiativ 465.930 de euro) pentru transformarea unui depozit al Teatrului de Artă Deva în “sală de protocol”, de fapt un foarte cochet viitor restaurant în care reprezentanții proprietarului să poată benchetui după placul inimii.

Investiția vine după ce, în perioada 2009-2011, s-au executat lucrări de reparații capitale, fără, însă, a se face și cuvenita desființare a depozitului pentru transformarea sa în cârciumă. Acum, însă, graba e mare, căci pe 19 martie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție va decide, cel mai probabil, destituirea din funcție a președintelui CJ Hunedoara pe motive de incompatibilitate. Așa că n-ar fi rău ca amenajarea sălii de protocol să se termine până atunci, astf

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 45 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, miercuri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râu

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°