Fostul inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii" şi încarcerată la Penitenciarul Bacău, a fost în greva foamei timp de o zi, nemulţumită că problemele sale de sănătate nu pot fi tratate în detenţie.
Încarcerată în iunie 2012 în Penitenciarul Bacău, Irina Jianu s-a aflat, timp de o zi, în refuz de hrană în semn de protest faţă de imposibilitatea de a-şi trata problemele de sănătate în sistemul medical din penitenciare.
Irina Jianu a intrat în greva foamei marţi dimineaţă, însă a renunţat la această formă de protest în curul zilei de miercuri, după ce conducerea Penitenciarului Bacău a asigurat-o că nemulţumirile sale vor fi rezolvate.
"Conform legislaţiei în vigoare, afecţiunile medicale ale persoanelor private de libertate se tratează într-unul din spitalele din reţeaua administraţiei penitenciare, iar deţinuta Irina Jianu a refuzat transferul într-o astfel de unitate sanitară. În urma discuţiilor purtate de directorul penitenciarului, medicul şef şi judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate cu persoana condamnată, aceasta a optat ca asistenţa medicală să fie asigurată de un specialist din afara sistemului administraţiei penitenciare. Conform prevederilor legale, costul acestor servicii medicale va fi suportat de către pacientă", a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bacău, Cristina Cîrlan.
La sfârşitul lunii iunie, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată de ICCJ la şase de închisoare cu executare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi după ispăşirea pedepsei, în dosarul "Trofeul calităţii".
În acest dosar, Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare,