Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple vrea să-i scape de reclame pe abonaţii Apple TV

Publicat in Curierul, joi 18 iulie 2013 ·

Tehnologia a mai fost aplicată în trecut de Dish Network, însă a fost dată în judecată de mari operatori TV americani

Apple dezvoltă o tehnologie care va permite clienţilor sistemului Apple TV să sară peste publicitate în timp ce se uită la televizor, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei, informează Mediafax.

Conducerea Apple a discutat cu cel puţin doi operatori de reţele TV şi canale de cablu şi cu unii dintre cei mai mari jucători de pe piaţa televiziunii cu abonament din SUA, au afirmat sursele citate.

Una dintre soluţiile oferite de Apple difuzorilor de programe este despăgubirea acestora, de către companie, pentru venitul pierdut atunci când utilizatorii sar peste reclame.

Compania vrea să dezvolte sistemul Apple TV prin servicii care să extindă baza de potenţiali clienţi. Sistemul a fost cumpărat de 13 milioane de clienţi.

Directorul general al Apple, Tim Cook, a declarat în luna mai că Apple TV este în prezent un produs de nişă, mai potrivit pentru "hobby-işti" decât pentru telespectatorul obişnuit.

Apple caută soluţii pentru un nou standard în vizionarea de programe TV, activitate care în opinia lui Cook a stat pe loc în ultimii 10-20 de ani. Reţelele de televiziune au rezistat anterior tentativelor mai multor operatori din SUA de a introduce tehnologii care permit utilizatorului să sară peste reclame. Cel mai cunoscut caz este cel al Dish Network, furnizorul de servicii de televiziune prin satelit care a lansat anul trecut un sistem TV cu o astfel de funcţie. 21st Century Fox, Comcast şi NBCUniversal au acţionat compania în justiţie şi susţin că astfel de tehnologii ar putea ruina difuzarea gratuită de televiziune.

Aproape trei sferturi dintre consumatori susţin că principalul motiv pentru care utilizează un recorder video digital este posibilitatea de a sări peste reclame, potrivit unui sondaj

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 6 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

VIDEO Ilie Bolojan anunță că autorizarea jocurilor de noroc va fi descentralizată. „Sunt invadate toate orașele noastre de aceste puncte de lucru”

HotNews acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că vor fi comunitățile locale cele care vor stabili dacă „au nevoie de jocuri de noroc sau nu”, precum și dacă „au nevoie în tot orașul sau într-o anumit

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°