Noi arestări în cazul tablourilor furate din Olanda. Tablourile, care au zăcut şi într-o pivniţă dobrogeană, sunt de negăsit
În noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam au fost furate şapte tablouri: “Cap de Arlechin” de Pablo Picasso, “Cititoarea în alb şi galben” de Henri Matisse, “Podul lui Waterloo” şi “Podul Charing Cross” de Claude Monet, “Femeie lângă o fereastră deschisă” de Paul Gauguin, “Autoportret” de Meyer de Haan şi “Femeie cu ochii închişi” de Lucian Freud. Picturile aparţineau unei fundaţii olandeze care fusese de acord pentru prima oară să ofere publicului şansa de a le admira. Mare greşeală. Picturile erau vizate de un grup de hoţi din care fac parte şi câţiva români şi au fost sustrase lejer din muzeul olandez cu toate că erau păzite de sisteme sofisticate de alarmă. Poliţia din Rotterdam a ajuns la scurt timp de la declanşarea alarmei la muzeu, dar hoţii dispăruseră de mult cu operele de artă.
Din Rotterdam la Tulcea
Trei luni mai târziu, Mihai-Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru, cunoscuţi ai lumii interlope din Tulcea, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT. Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor pentru o perioadă de 29 de zile. De atunci, cei trei se află în arest, următorul termen pentru judecarea prelungirii măsurii arestării fiind pe 21 martie. Aceste arestări au dus la descoperirea, în parte, a traseului pe care l-au avut tablourile după ce au fost furate din muzeu. Procurorii DIICOT au spus judecătorilor că picturile urmau să fie arse atunci când hoţii au realizat că este aproape imposibil să le valorifice. În încercarea de a lua ceva bani pe ele, cei trei au luat legătura cu Petre Condrat, asistentul lui Cătălin Botezatu. Condrat, care a fost reţinut şi el de DIICOT, era amic vechi cu Dogaru. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că tablouri