Sala de şedinţe a Consiliului Municipal a găzduit ieri conferinţa de închidere a proiectului „Modernizare şi reabilitare accese pietonale şi carosabile, precum şi iluminat arhitectural în municipiul Botoşani”, finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
În valoare de 31,9 milioane de lei, proiectul a presupus lucrări de modernizare şi reabilitare accese pietonale şi carosabile (Pietonalul Transilvaniei şi zona Pieţei Centrale, Pietonal Bancar şi zona Pieţei Revoluţiei, Pietonalul Unirii), iluminat arhitectural în mai multe zone (Pietonalul Transilvaniei, Piaţa Centrală, Piaţa Revoluţiei, Pietonalul Bancar, Pietonalul Unirii, Colegiul Laurian). A fost realizată şi parcarea din zona Pieţei Centrale care include 99 de locuri de parcare subterane şi 69 supraterane.
La conferinţă au participat Viorel Iliuţă - viceprimarul municipiului, Gheorghe Sorescu - vicepreşedintele Consiliului Judeţean, funcţionari din primărie, reprezentanţi ai altor instituţii. Viorel Iliuţă a felicitat echipa care a coordonat lucrările, arătând că, graţie proiectului, s-au făcut paşi importanţi pentru înfrumuseţarea oraşului.
Sala de şedinţe a Consiliului Municipal a găzduit ieri conferinţa de închidere a proiectului „Modernizare şi reabilitare accese pietonale şi carosabile, precum şi iluminat arhitectural în municipiul Botoşani”, finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
În valoare de 31,9 milioane de lei, proiectul a presupus lucrări de modernizare şi reabilitare accese pietonale şi carosabile (Pietonalul Transilvaniei şi zona Pieţei Centrale, Pietonal Bancar şi zona Pieţei Revoluţiei, Pietonalul Unirii), iluminat arhitectural în mai multe zone (Pietonalul Transilvaniei, Piaţa Centrală, Piaţa Revoluţiei, Pietonalul Bancar, Pietonalul Unirii, Colegiul Laurian). A fost realizată şi parcarea din zona Pieţei Centrale care include 99 de locuri de