Am sărit în sus de bucurie când am văzut, ieri, că, alaltăieri, preşedintele Traian Băsescu a trimis Camerei Deputaţilor, spre reexaminare, Legea audiovizualului care tocmai fusese modificată printr-o Ordonanţă de Urgenţă.
Mi-am zis: "Iată, anii de navigaţie pe mare, singurătatea marinarului de cursă lungă, serile lungi în cabină, când n-ai altceva de făcut decât să citeşti, să te cultivi, da, iată roadele acestor privaţiuni, avem primul preşedinte care respectă Limba Română şi care nu-şi îngăduie să promulge legi, într-o limbă stâlcită. Bravo! Bravo! De trei ori ura!"
Pentru că, în actul normativ trimis la reexaminare, scrie:
"1) Orice achiziţionare de spaţiu publicitar televizat nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final al publicităţii televizate."
Şi într-adevăr, în Limba Română, este incorectă exprimarea "orice achiziţionare... nu poate", ci corect este "nicio achiziţionare... nu poate", pentru că nu este Limba Engleză, ci Limba Română.
Nu m-am mirat că textul Legii cuprinde un astfel de cretinism lingvistic, deoarece îşi are sorgintea în grupul din jurul lui Dan Voiculescu, sursă a cretinismului naţional, bine reprezentat de aşa-zisul "jurnalism" practicat de televiziunile întemeiate de el.
Apărarea Limbii rămâne în sarcina Preşedintelui, deoarece Academia Română duce o politică "de limbă" dezolantă, acceptând drept "corecte" exprimările cel mai frecvent folosite, oricât analfabetism s-ar afla la temeiurile lor (vezi exprimările de tipul "eu ca şi profesor...", cu o frecvenţă înspăimântătoare, inclusiv la oameni de cultură, nu doar la ziarişti şi politicieni, de la care, evident, nu putem cere cultură şi care, niciunul, nu ar fi în stare să justifice folosirea, acolo, a conjuncţiei "şi").
Prin urmare, am sărit în sus de bucurie că un text normativ analfabet, parvenind de la Dan
