Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident cumplit: Crin Antonescu și-a pierdut o jumătate din antebrațul stâng!

Publicat in Catavencii, miercuri 17 iulie 2013 ·

Pe 21 decembrie 2012, membrii cabinetului Ponta 2

au depus jurământul de învestire. Cu dreapta pe Biblie, Relu Fenechiu a jurat fără să clipească: “Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, (…) așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Se împlineau 23 de ani de la revoluția din decembrie 1989. În urmă cu zece ani, cu aceeași mână cu care pe 21 decembrie 2012 jura pe Biblie să-și dăruiască toată puterea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, Fenechiu fura țara cu peste 1,5 milioane de euro.

Când a început să-și jefuiască poporul,

Relu Fenechiu încă nu împlinise 38 de ani. Este vârsta omului politic de la care electoratul român așteaptă răzbunare pentru umilințele suferite în perioada comunistă din partea unor fosile expirate, uitate cu deceniile în posturile de conducere. Fenechiu era fercheș, vicepreședintele PNL Iași, veșnic cu zâmbetul pe buze, consilier județean, afabil și om de afaceri. Ca biznisman, s-a înconjurat de doi liberali de succes, Tudor Chiuariu, care i-a asigurat consultanță, și Cristian Adomniței, care a mimat că-i face concurență.

Ca vicepreședinte de partid și consilier

județean, avea atât de mult timp liber la dispoziție, încât nu-i rămânea decât să și-l umple făcând afaceri pe firma sa Fene Grup. Partenerul său din acea perioadă este Dragoș Stănescu, bulibașa ursarilor din comuna Grajduri, Iași. Bulibășenia sa strânge fier vechi și are curtea plină de ruginituri. Fenechiu, care obișnuiește să bea vin la metru cu bulibașa, își alege din colecția vară-iarnă de fierătanii a acestuia un transformator de pe vremea lui Pazvante. “Mai poți să aduci din astea?”, îl întreabă pe bulibașă vicepreședintele PNL Iași. “Cum să nu?”, zice Dragoș Stănescu.

Bulibașa nu are firmă care să justifice

achizițiile. Anchetatorii afacerii Transfo

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou record istoric pentru euro! BNR a stabilit un curs de 5,1222 lei

Ziua Constanta acum 3 ore
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creștere cu 2,31 bani (0,45%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric, conform Age

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 57 minute
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Donald Trump îl atacă din nou pe președintele Rezervei Federale. „Un imbecil care nu ştie nimic”

Adevarul acum 14 minute
Donald Trump l-a numit „un imbecil care nu știe nimic” pe Jerome Powell, președintele Rezervei Federale a Statelor Unite, după ce instituția a menținut dobânda de referință neschimbată, în ciuda solicitărilor liderului american de a o reduce.

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 4 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Conclav la Vatican Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi. Noul Suveran Pontif n-a fost ales

Ziua Constanta acum 4 ore
Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi la prânz, ceea ce indică faptul că noul Pontif nu a fost ales. Cei 133 de cardinali electori nu au reușit să ajungă la un acord asupra unui nume, miercuri seară, în singura rundă de votare o

Știri România Stare de alertă locală de 15 zile în urma infiltrațiilor de la Salina Praid

Ziua Constanta acum 2 ore
Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Praid a declarat stare de alertă la nivel local, pentru o perioadă de 15 zile, în urma situației de la Salina Praid, unde s-au produs infiltrații din cauza ploilor din ultima perioadă. Potrivit infor

Sebastian Burduja reorganizează Ministerul Energiei: taie 25% din cheltuielile salariale și desființează 91 de posturi: „Economisim 10 milioane de lei anual”

Libertatea acum 8 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va tăia în carne vie la ministerul Energiei. El reorganizează instituția pe care o conduce și va desființa 91 de posturi și va tăia salariile, scrie News.ro.

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 5 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

Cum a fost regizată vizita lui George Simion în fabrica din Alba Iulia: „Sună alarma”

Libertatea acum 8 minute
Vizita lui George Simion, liderul AUR și câștigătorul turului I al alegerilor prezidențiale, într-o fabrică din Alba Iulia, a fost „regizată”, potrivit unor surse din interiorul unității, citate de Alba 24. Angajații fabricii Rekord, controlată de i

Ucraina acuză Rusia că atacă pe toată linia frontului, în ciuda armistiţiului anunţat de Putin, pe care îl califică drept o „farsă”. Zelenski a marcat Ziua Victoriei joi, mergând singur pe jos prin centrul Kievului - VIDEO

News.ro acum o ora
Kievul a acuzat joi Rusia că atacă „pe toată linia frontului”, în timp ce preşedintele Vladimir Putin decretase încetarea luptelor cu ocazia celebrării victoriei împotriva Germaniei naziste la 9 mai. Ministrul de externe al Ucrainei a spus că iniţia

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

15°
joi

10°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/16°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/11°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/15°
vin.

9°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/15°