Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid trebuie să grăbească reluarea pregătirilor

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 17 iulie 2013 ·

Conform ultimelor zvonuri care circulă pe coridoarele Federaţiei Române de Fotbal, campionatul Ligii a II-a ar urma să fie structurat sezonul viitor în două serii de câte 16 echipe, tragerea la sorţi a ţintarului fiind programată pentru data de 5 august. Pe ultima sută de metri şi-au anunţat disponibilitatea de a se înscrie în ediţia de campionat 2013-2014 şi formaţiile CS Otopeni (Seria I) şi Luceafărul Oradea (Seria a II-a), două grupări care îşi exprimaseră iniţial dorinţa de a se retrage din competiţie din considerente financiare. În condiţiile în care, cel mai probabil, meciurile primei etape vor avea loc pe data de 24 august şi nu pe 7 septembrie, cum s-a tot vehiculat în ultima vreme, oficialii de la Rapid Suceava ar trebui să grăbească puţin reluarea antrenamentelor, pentru a prinde măcar o lună de pregătire până la startul campionatului.

„Din cauza problemelor financiare cu care ne confruntăm am tot ezitat să chemăm fotbaliştii la antrenamente. Ţinând cont că timpul a cam început să ne preseze, probabil că vom începe pregătirile pentru noul sezon la începutul săptămânii viitoare”, a declarat tehnicianul Bogdan Tudoreanu.

Iată cum ar putea arăta componenţa Ligii a II-a începând din toamnă:

Seria I

Rămase: Delta Tulcea, CS Otopeni, CF Brăila, ACS Buftea, Unirea Slobozia, Dunărea Galaţi, Sportul Studenţesc, Rapid Suceava, Farul Constanţa. Promovate: ACS Berceni, Gloria Buzău, SC Bacău. Retrogradate din Liga I: Concordia Chiajna, CSMS Iaşi. Locuri vacante: posibil Chindia Târgovişte şi Dinamo II.

Seria a II-a

Rămase: Damila Măciuca, UTA, FCM Târgu Mureş, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Bihor, FC Argeş, CS Mioveni, Luceafărul Oradea, FC Olt. Promovate: Minerul Motru, Olimpia Satu Mare, Unirea Tărlungeni. Retrogradate: CS Severin, Gloria Bistriţa. Locuri vacante: CS Universitatea Craiova şi posibil FC Universitatea Craiova

Conform ul

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 11 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°