Cazul lui Callie Rogers a şocat Anglia. La doar 16 ani câştiga peste 2 milioane de euro la Loto, iar acum, 10 ani mai târziu, mai are doar 2500 de euro în conturi!
Callie Rogers devenea la începutul anilor 2000 cea mai tânără câştigătoare la loterie a Angliei şi îşi umplea conturile cu peste 2 milioane de euro.
A cheltuit însă colosala sumă pe cocaină, operaţii estetice şi petreceri “nebune”, iar acum are contul aproape gol.
Totuşi, Callie spune că acum e mai fericită ca niciodată: s-a căsătorit şi trăieşte alături de soţul şi fiul ei într-o casă cu trei camere, iar vremurile în care arunca banii în stânga şi în dreapta par uitate.
“Mi se pare că a trecut o veşnicie de atunci. Eram prea tânără ca să câştig la loterie. Nu cred că adolescenţii de 16 ani ar trebui să aibă voie să joace.
Au fost prea mulţi bani pentru cineva atât de fraged. Chiar dacă spui că viaţa ta nu se va schimba, în realitate se schimbă. Şi de cele mai multe ori în rău.
Pe mine aproape m-a doborât, dar din fericire acum sunt mai puternică.
Brusc devenisem o celebritate în oraş. Oamenii veneau la mine în pub-uri ca şi cum erau cei mai buni prieteni ai mei, iar eu mă simţeam presată să le fac cinste cu băuturi. Nu ştiam în cine pot avea încredere. Mult timp am “navigat” fără nicio direcţie. Acum am o slujbă şi o familie de care am grijă”, spune Callie, care a dezvăluit detalii şocante din trecutul ei.
Mai mult pe Prosport
Cazul lui Callie Rogers a şocat Anglia. La doar 16 ani câştiga peste 2 milioane de euro la Loto, iar acum, 10 ani mai târziu, mai are doar 2500 de euro în conturi!
Callie Rogers devenea la începutul anilor 2000 cea mai tânără câştigătoare la loterie a Angliei şi îşi umplea conturile cu peste 2 milioane de euro.
A cheltuit însă colosala sumă pe cocaină, operaţii estetice şi petreceri “nebune”, iar acum are contul aproap