În câteva ore, consilierii judeţeni se întrunesc în şedinţă. Evident, ordinea de zi a fost analizată nu doar de cei care urmează să voteze sau nu proiectele de hotărâre propuse, ci şi de reprezentanţi ai formaţiunilor politice fără reprezentare în CJC, cum este cazul celor de la Partidul Forţa Civică Constanţa.
Prin intermediul unui comunicat remis presei, preşedintele organizaţiei municipale FC Constanţa, Mihai Petre, a formulat următoarele puncte de vedere cu privire la proiectul ordinii de zi a şedinţei CJC de astăzi:
,,Nu există nici un proiect de hotărâre privind alocarea unor ajutoare financiare localităţilor Cernavodă, Peştera şi Rasova, grav afectate de inundaţiile din ultima perioadă de timp din judeţul Constanţa. Considerăm drept un gest de normalitate şi de solidaritate introducerea pe ordinea de zi a unor noi proiecte de hotărâri care să vină în sprijinul comunităţilor din localităţile mai sus menţionate;
Proiectul cu numărul 5 privind stabilirea procentului datorat Consiliului Judeţean Constanța de catre Fundaţia “Fantasio”, rezultat din contractele de închiriere pentru bunurile, proprietate a Judeţului Constanţa, ar trebui să conţină şi lista detaliată a acestor contracte de închiriere (ce bunuri sunt închiriate şi cui), precum şi a cuantumului chirilor percepute de Fundaţia “Fantasio”;
Cu 24 de ore înaintea şedinţei Consiliului Judeţean, conţinutul proiectului cu numărul 48 privind aprobarea rectificării bugetului judeţean nu era publicat pe site-ul instituţiei, contrar prevederilor articolului 6, alineatul 2, din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Acest fapt viciază buna cunoaştere a conţinutului acestuia de către plenul Consiliului Judeţean Constanţa, până la desfăşurarea şedinţei;
Proiectele care vizează modificarea organigramelor aparatelor proprii ale Consiliului Județean și i