Am auzit destul de des în ultimii ani de trenuri performante deraiate în Occident, că a ajuns mai riscant să te tragi cu trenul decît să zbori cu avionul. Motivul este acela că unii cetăţeni europeni cu paşaport românesc dezgroapă cablurile de cupru ca să le fure. Accidentul, în asemenea circumstanţe, devine o certitudine şi ei sînt perfect conştienţi că unii oameni vor fi răniţi pentru că ei vor vinde cabluri ultrascumpe la preţ de nimic – în România, CFR-ul ştie la ce să se aştepte şi verifică tot ce se poate fura, de la cabluri la relee. După asta, cînd citeşti că aceiaşi cetăţeni europeni au încercat să vîndă tablouri de Matisse şi Gaugain în valoare de 18 milioane cu patru sute de mii şi, cînd nu a mers, pur şi simplu le-au dat foc, să nu le mai vadă nimeni, îţi spui că greutatea antisocială a gestului este, comparativ vorbind, un fleac.

Dar nu e aşa. Istoria cu tablourile furate din muzeul de la Rotterdam cu ajutorul unui patent, cărate în feţe de pernă, oferite pe Facebook şi finalmente arse după ce autorii deja erau în arest arată ce vulnerabilă este lumea civilizată atunci cînd e invadată de barbari. Henri Matisse, Paul Gaugain şi Pablo Picasso nu au nici o şansă în faţa lui Moise George, poreclit şi George Hoţu, plasatorul de obiecte furate din capitala Europei, şi bandele de proxeneţi şi manglitori care lucrează cu şi pentru el. Nici curatorii unei expoziţii din Occident, nici copiii care nu vor mai vedea niciodată tablourile cu pricina, şi nici chiar poliţia, care nu mai are demult acele instincte violente şi instrumente legale pe măsura unor asemenea provocări, ci poate cel mult să prindă şi să trimită la udat panseluţe comunitare pe oameni care altădată ar fi ajuns în Guyana la tăiat trestii nu au vreo şansă. Societăţile evoluează, şi sînt apărate treptat de valorile majorităţii celor care le locuiesc, mai mult decît de organele de represiune