Deputatul PSD Toader Dima a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) deoarece a deținut, simultat calitatea de deputat și funcţia de administrator al SC Ecoplant SRL.
În perioada 20 decembrie 2012 - 14 martie 2013, Dima a încălcat prevederile legale potrivit cărora "calitatea de deputat este incompatibilă cu funcţia de (...) administrator (...) la societăţile comerciale", cât şi pe cele conform cărora "calitatea de deputat (...) este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului, precum şi cu alte funcţii stabilite prin lege", se precizează într-un comunicat de presă.
Potrivit reglementărilor în rigoare, un deputat găsit incompatibil trebuie să demisioneze din funcţiile care sunt incompatibile cu mandatul de deputat, în termen de 30 de zile de la data apariţiei cazului de incompatibilitate.
Deputatul PSD Toader Dima a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, se arată în comunicatul de presă al ANI.
Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate oc