Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Admitere Facultate 2013: Lista programelor de licențǎ propuse să intre în lichidare

Publicat in Ziua Veche, miercuri 17 iulie 2013 ·

Mai multe programe de licenţă de la instituţii de învăţământ superior din Capitală şi din ţară sunt propuse să intre în lichidare începând cu anul universitar 2013-2014, pentru acestea urmând să nu se mai organizeze admitere.

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu a declarat, miercuri, pentru mediafax, că 183 de specializări din 37 de instituţii de învăţământ superior din ţară sunt propuse să intre în lichidare, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Potrivit documentului elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) în acest sens, măsura ar urma să afecteze cinci instituţii de învăţământ superior din Capitală şi una din judeţul Ilfov. Astfel, la Universitatea Politehnica, ar urma să intre în lichidare un program de licenţă, de învăţământ cu frecvenţă (IF), denumit Ingineria prelucrării materialelor polimerice, textile şi compozite, la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Megatronică. În schimb, la Universitatea Bucureşti sunt propuse să intre în lichidare 15 specializări, atât la forma de învăţământ cu frecvenţă, cât şi la învăţământ cu frecvenţă redusă (IFR) şi învăţământ la distanţă (ID). Programele cu frecvenţă avute în vedere sunt la Facultatea de Chimie – Chimie în limba engleză, Facultatea de Fizică – Fizică în limba franceză, Facultatea de Matematică şi Informatică – Matematică în limba franceză, Matematici aplicate în limba engleză, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar la Crevedia şi Facultatea de Litere – Asistenţă managerială şi secretariat la Crevedia. În ceea ce priveşte programele de studii IFR şi ID ce umează să intre în lichidare, acestea sunt la Facultatea de Administraţie şi Afaceri – Administraţie publică, Facultatea de Geografie – Geografie, Geografia turismului şi Geogra

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina

News.ro acum 14 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Premierul slovac Robert Fico ”a spus că, dacă e

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 34 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°