Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medici: CNAS să editeze şi să distribuie cardurile de asigurat şi să achiziţioneze cititoarele

Publicat in Romania TV, miercuri 17 iulie 2013 ·

Medicii de familie susţin că editarea datelor pe cardurile de asigurat şi distribuirea lor trebuie făcute doar de CNAS, iar cititoarele de carduri şi contractele de mentenanţă pentru acestea trebuie să cumpărate de instituţie, prin licitaţie, şi date în folosinţă medicilor, prin contract de comodat.

Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi cei ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) arată, într-un comunicat de presă, că sunt surprinşi de declaraţiile conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) cu privire la cardul de asigurat şi sarcinile pe care instituţia doreşte să le traseze medicilor de familie privind distribuirea şi editarea datelor medicale de pe acestea, potrivit Mediafax.

"Aşa cum am argumentat în numeroase rânduri, distribuirea cardului, editarea datelor pe card şi achiziţia cititoarelor de card trebuie să fie finalizate de CNAS. Cardul de asigurat este proiectul acestei instituţii, nu al medicilor de familie", a precizat sursa citată.

Potrivit mediciilor de familie, cardul de asigurat reprezintă un document de identificare care, conform legii, poate fi eliberat titularului doar de emitent, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

"Cu atât mai mult cu cât în conferinţa de presă a CNAS a fost confirmată intenţia ca, începând cu 2014, cardul de asigurat să aibă şi rol de buletin/card de identitate", se mai arată în comunicat.

Medicii de familie susţin că editarea datelor pe card este consumatoare de timp, reducând şi mai mult timpul alocat consultaţiei medicale, activităţii medicale efective, în detrimentul pacientului, afectând calitatea actului medical şi relaţia medic-pacient.

În plus, editarea datelor este inutilă, în contextul lansării Dosarului Electronic al Pacientului (DEP) începând cu 24 ianuarie 2014, conform calendarului declarat Comis

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 24 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 4 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 4 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 54 minute
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°