* UPDATE:
Republica Moldova şi România vor construi noi poduri peste Prut, potrivit Publika.md.
Hotărârea a fost luată de preşedinţii celor două state, Nicolae Timofti şi Traian Băsescu, în intervederea pe care au avut-o astăzi la Chişinău.
"Cetăţenii de pe cele două maluri ale Prutului au de câştigat de pe urma relaţiei speciale dintre Republica Moldova şi România. Trei proiecte moldo-române vor prinde contur, unele chiar anul acesta. Liniile de înaltă tensiune Bălţi - Suceava, Ungheni - Iaşi - Străşeni şi Goteşti Fălciu. De asemenea, am vorbit despre necesitatea construirii unor noi poduri peste Prut, în regiunea oraşului Ungheni şi a localităţilor Leca (Republica Moldova) şi Fălciu (România)", a declarat preşedintele moldovean Nicolae Timofti, citat de sursa de presă.
În ceea ce priveşte construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, lucrările se vor demara la sfârşitul lunii august, iar România va contribui financiar cu circa 9 - 12 milioane de euro.
"Mă bucur că în sfârşit se deznoadă proiectul gazoductului Iaşi - Ungheni. În acest proiect este o problemă complicată şi ar fi necesare nişte verificări tehnice. Mă bucur că proiectul de interconectare Fălciu-Floreşti se va încheia. E bine să fie aşa şi Republica Moldova să aibă alternative, să nu fie depedentă doar de o singură sursă energetică", a declarat preşedintele Traian Băsescu.
......
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, într-o vizită oficială la Chişinău, că între ţara noastră şi Republica Moldova este un "parteneriat de sânge", potrivit surselor de presă.
"România şi Republica Moldova au un parteneriat de sânge, pentru că aşa ni l-a lăsat Dumnezeu. Deci, nu putem fi decât alături de cetăţenii Republicii Moldova ori de câte ori va fi nevoie", a afirmat Traian Băsescu în conferinţa de presă comună cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
D