A fost una dintre cele mai iubite dar şi controversate personalităţi ale timpului său. Atât în ţară cât şi atunci când mergea peste hotare, impresiona prin ţinută, prin eleganţă, prin frumuseţe, dar mai ales print mintea scânteietoare. Nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii, Maria a împrumutat ceva din măreţia acesteia. A venit în România ca principesă, ca soţie a principelui Ferdinand, şi a plecat în eternitate ca regina mamă. Mama tuturor.
Cu ceva timp înainte să moară, eveniment petrecut la 18 iulie 1938, regina Maria a lăsat un testament moral ţării şi poporului. O scrisoare. O declaraţie de dragoste şi admiraţie eternă.
“Ţării mele şi poporului meu/ Când veţi citi aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină... Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. Abia împlinisem 17 ani când am venit la tine. Eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină şi sunt şi astăzi mândră de a fi fost născută Engleză; dar când am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. (…) Privind înapoi, e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? Cred că bucuria a fost cea mai mare, dar mai lungă a fost durerea...
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte. Abia după moarte este pomenit sau dat uitării... Poate de mine vă veţi aminti, deoarece v-am iubit cu toată puterea inimii mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt; mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de mare restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceea care a păstrat flacăra vie, aceea care a devenit
