Tribunalul Comercial Cluj a admis, miercuri, în parte, solicitarea sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii de anulare a procedurii de concediere a peste 140 de angajaţi ai combinatului şi a dispus anularea preavizelor acestora, transmite corespondentul Mediafax.
Preşedintele Tribunalului Comercial Cluj, Flavius Moţu, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax că procedura de concediere colectivă derulată în cazul angajaţilor de la Mechel Câmpia Turzii a fost nelegală.
"Tribunalul Comercial a admis, în parte, solicitarea sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii de anulare a procedurii de concediere colectivă şi a preavizelor în cazul a 145 de angajaţi ai combinatului. S-a dispus anularea preavizelor, iar procedura de concediere poate continua dacă se respectă prevederile legale. Actuala concediere colectivă nu a urmat paşii prevăzuţi de lege, a fost una nelegală", a spus Moţu.
Liderul sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că se bucură de decizia instanţei, care a dovedit că sindicatul a avut dreptate când a contestat decizia de concediere.
"Mă bucur că o instanţă din România a judecat conform dreptului comunitar. Ce e important, este că angajaţii Mechel Câmpia Turzii rămân să lucreze mai departe în combinat", a spus Pascu.
Administratorul judiciar al combinatului Mechel Câmpia Turzii, care a intrat în insolvenţă în luna aprilie, a dispus la începutul lunii iulie disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai societăţii, măsura fiind considerată "ilegală" de către sindicat.
Liderul de sindicat de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, declara în 4 iulie, corespondentului Mediafax că angajaţii au fost înştiinţaţi în 3 iulie înainte că vor primi preavizele începând cu 5 iulie.
Liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, împreună cu ce