Fotbalistul profesionist Ciprian Marica interzice presei să mai scrie de rău referitor la augusta sa persoană. Într-un comunicat remis cotidianului naţional PUTEREA, adică nouă, titularul tricoului cu nr. 9 din Naţionala condamnatului Victor Piţurcă, de meserie şomer de lux în Bundesliga, în timpul liber tenisman, ne ameninţă cu tribunalul. De ce? În cazul în care îi reproducem imaginea în ipostaze care l-ar dezavantaja, vocea în cazul în care ar debita nerozii şi în general orice ştire care i-ar putea ştirbi reputaţia mondială, i-ar leza imensa sa notorietate sau i-ar întina onoarea de fotbalist.
Uitând că atât timp cât freacă ridichia - fie şi pe banca de rezervă - în treningul cu însemnele naţionale este persoană publică, Ciprian ne interzice orice referire în cazul în care va fi surprins chefuind în urma unui egal istoric cu Feroe, dacă va fi văzut (Doamne fereşte!) în compania unei doamne sub standardele general acceptate în Formula 1 şi, mai ales, dacă va fi surprins beat la volan, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. Dacă va rata un penalty, evenimentul nu va fi consemnat în caseta tehnică, iar fotografia va fi arsă!
Supărarea galacticului, stelarului, universalului, extraordinarului Cirpian Marica vine în urma difuzării pe toate canalele media a ştirii privind tragicul accident în care a fost implicată o maşină aflată în proprietatea firmei sale. După cum vedeţi, atât de tare ne-au speriat ameninţările fotbalistului Marica încât ne-am grăbit să scriem acest text.
P.S.: Dacă nu era ştirea asta nenorocită, mai ştia cineva că mai există Marica? Invităm curioşii să citească epistola lui Cipi, mai ales punctele B, C şi E, în documentele de mai jos. Lectură plăcută!
Documente:
Fotbalistul profesionist Ciprian Marica interzice presei să mai scrie de rău referitor la augusta sa persoană. Într-un comunicat remis cotidianului