Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE propune revizuirea normelor de siguranţă a personalului navigant

Publicat in Bursa, miercuri 17 iulie 2013 ·

Statele membre sprijină un proiect de propunere a Comisiei Europene (CE) care vizează revizuirea actualelor normele de siguranţă ale UE care reglementează oboseala personalului navigant, numite de obicei "limitări ale timpului de zbor şi de serviciu şi cerinţele privind timpul de odihnă", potrivit unui comunicat postat astăzi de CE.

Revizuirea vizează consolidarea, clarificarea, completarea şi impunerea unui caracter mai strict normelor actuale, luând în considerare informaţii ştiinţifice, operaţionale şi internaţionale disponibile.

Comisarul Siim Kallas, vice-preşedinte al Comisiei, responsabil cu transporturile, a declarat: "Publicul călător are nevoie de certitudinea că autorităţile publice fac tot posibilul să asigure siguranţa în zbor, inclusiv în ceea ce priveşte aspecte sensibile şi complicate precum oboseala personalului navigant. Suntem hotărâţi să impunem aplicarea unor norme mai stricte, mai sigure în întreaga Europă, atât în ceea ce priveşte zborul pe timp de noapte, cât şi perioadele de repaus. Din acest motiv, sunt încântat să văd sprijinul puternic din partea statelor membre pentru această propunere importantă. Această iniţiativă va aduce îmbunătăţiri majore în întreaga Europă pentru siguranţa cetăţenilor şi a echipajului de zbor".

Acest vot pozitiv va fi urmat de o perioadă de 3 luni de control al regulamentului de către Parlamentul European şi Consiliu, care ar trebui să înceapă până la sfârşitul acestei luni, potrivit documentului citat.

F. A. Statele membre sprijină un proiect de propunere a Comisiei Europene (CE) care vizează revizuirea actualelor normele de siguranţă ale UE care reglementează oboseala personalului navigant, numite de obicei "limitări ale timpului de zbor şi de serviciu şi cerinţele privind timpul de odihnă", potrivit unui comunicat postat astăzi de CE.

Revizuirea vizează consolidarea, clarificarea, c

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 27 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren / Poliţia, sesizată de un alt călător / Agresorul, aşteptat în următoarea gară, victima fiind transportată la spital

News.ro acum o ora
Un bărbat şi-a agresat soţia cu un cuţit, în tren, de faţă cu alţi călători. Unul dintre ei a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zi

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

„Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit, după ce a fost în comă timp de 20 de ani

HotNews acum 50 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, fiul prințului Khaled bin Talal Al Saud, membru marcant al familiei regale saudite, a murit sâmbătă, la vârsta de 36 de ani, după ce a stat în comă aproape 20 de ani, transmite Le Figaro. Decesu

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°