Clubul din Gruia trebuie să se autofinanţeze anii viitori, în condiţiile în care Paszkany şi-a direcţionat o mare parte din bani spre două televiziuni pe care le deţine
Sezonul care începe vineri va fi decisiv pentru CFR Cluj. Arpad Paszkany şi acţionarii echipei au stabilit un buget de criză, dar cu obiectiv clar: titlul. Cum s-a ajuns aici? Paszkany a decis să scoată mare parte din banii obţinuţi anii trecuţi din Liga Campionilor şi să îi investească în LiveTV şi LookTV, televiziuni pe care le deţine. Peste 30 de milioane de euro ar fi investit şeful CFR-ului în acestea într-un an şi jumătate. Acţionarii echipei – grupul Energobit – au redus şi ei investiţia, motiv pentru care echipa va avea 9 milioane de euro buget, cam jumătate faţă de anii trecuţi. Totuşi, obiectivul în mod clar este titlul. Dacă clubul nu va aduce bani din drepturile TV şi mai apoi din participarea în grupele Ligii, există riscul ca bugetul să scadă şi mai mult în sezonul 2014-2015. Paszkany s-a arătat deschis ca în acţionariat să intre firme importante, iar un parcurs pozitiv în acest an ar face ca investitorii să fie tentaţi să se asocieze cu clubul din Gruia. ProSport prezintă care sunt pe termen scurt efectele bugetului de criză.
1. Nu mai bagă bani în transferuri
CFR a investit doar 500.000 de euro în această vară pentru achiziţiile de jucători, comparativ cu 4,5 milioane în vara anului 2007 (cu Andone pe bancă). Campania din iarnă se anunţă la fel de săracă. Totuşi, şefii din Gruia au trecut la plusuri campania din această vară, reuşind să aducă mai mulţi jucători gratis de valoare.
2. Dispar salariile mari
De la 6 milioane de euro anul trecut, în sezonul viitor Paszkany va da 4 milioane de euro pe salarii. S-a renunţat la mulţi jucători cu salarii de peste 200.000 de euro, următorul pe listă fiind Kapatanos. Lideri la salarii au rămas Deac (570.000 de