Prichindeii care au ales să-şi petreacă vacanţa de vară la Muzeul Olteniei, Secţia de Ştiinţe ale Naturii au câştigat şansa de a vedea lumea prin ochii unui artist.
Pinguini, pisicuţe sau oameni de zăpadă … adevărate opere de artă ale celor mai mici dintre craioveni. Prichindeii au intrat în minunata lume a modelajului, picturii sau a tehnicii inovative intitulate quilling prin şcoala de vară de la Muzeul Olteniei. Secţia de Ştiinţe ale Naturii răsună în fiecare săptămână de glasurile micuţilor dornici să fure cât mai multe secrete de la formatori. Modelajul în lut îi atrage micuţii dornici să creeze animalele preferate cu mânuţa lor. Operele create vor fi expuse la muzeu, iar cele mai bune vor fi şi premiate.
“Suntem deja la cea de-a treia întâlnire a Atelierului de modelaj în lut şi am reuşit să realizăm materiale legate de animalele copiilor preferate, am reuşit să reproducem şi pinguini în mediul lor natural, iar astăzi am trecut la coloratul pieselor realizate până acum”, a declarat Lila Gima, muzeograf al Muzeului Olteniei.
Micuţii îmbină astfel utilul cu plăcutul. Îşi petrec timpul liber învăţând lucruri noi şi totodată relaxându-se.
“Îmi place foarte mult să vin aici la muzeu pentru că am învăţat o grămadă de lucruri frumoase şi folositoare. Am învăţat să modelez şi să pictez un pinguin şi un om de zăpadă”, a declarat fericită Cosmina. Nici Dariei nu i se par grele orele de lucru manual: “Astăzi am făcut un pinguin, un om de zăpadă şi o brăţară de care sunt foarte mândră şi pe care vreau să i-o dăruiesc surorii mele”.
Piesele relizate de copii vor fi expuse într-o sală din cadrul Secţiei de Ştiinţe ale Naturii fiecare cu câte o etichetă cu numele participanţilor, apoi vor trece prin filtrul vizitatorilor care vor vota cele mai inedite lucrări şi în final vor fi acordate premii pentru primele trei locuri şi menţiuni, dar şi diplome pen