De exact o lună au avut nevoie oamenii legii pentru a da de urma individului de 30 de ani care a răpit la mijlocul lui iunie o fată din faţa porţii casei părinteşti şi a dus-o în pădure cu intenţia de a o batjocori. Nu s-a mai întâmplat acest lucru pentru că, la acel moment, ancheta a început repede şi scotocirea pădurii de către poliţiştii i-au dat răpitorului planurile peste cap. Acum el a ajuns acolo unde îi este locul, cu cătuşe la mâini alegându-se şi un complice de-al său, care l-a ţinut ascuns în ultima săptămână.
Gheorghe Cristian Baţai este considerat un individ extrem de periculos, deşi anul trecut a fost eliberat din puşcărie pentru comportament bun, el executând o pedeapsă de cinci ani pentru viol. A ieşit înainte de termen cu un an şi jumătate şi s-a apucat să facă din nou ceea ce ştia mai bine. La 16 iunie a răpit o fată de 16 ani din Bâlteni, satul Moi, şi a dus-o într-o pădure de la marginea satului, nu departe însă de casa părintească a minorei. Fata a fost dată ca dispărută şi imediat poliţiştii au început căutările, după 24 de ore găsindu-o într-o locuinţă în care răpitorul o ascunsese, el abandonându-şi victima şi fugind în pădure pentru a-şi pierde urma.
A fost atunci înconjurat de poliţişti şi, pentru că era ajutat permanent de localnici şi rude, a reuşit să scape, oamenii legii recuperând-o însă pe fată în stare bună. Până ieri la prânz poliţiştii au continuat scotocirile în zona Bâlteni, pe o rază de şase kilometri, mergând pe dealuri, prin carierele miniere şi pe oriunde mai credeau că s-ar putea ascunde individul, eforturile depuse nefiind zadarnice. Baţai a fost identificat în satul Moi, la câteva sute de metri de casa fetei răpite, la periferia unei păduri. Era ascuns de către Radu Bodîrcă, un individ de 22 de ani, care acum are şi el probleme cu legea.
„Eram prieteni”
Căutat timp de o lună, după ce i-a fost emis m