Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a avizat acoperirea de la bugetul de stat a corecţiilor aplicate pentru licitaţii publice

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 17 iulie 2013 ·

Corecţiile aplicate la acordarea contractelor de achiziţie publică vor fi suportate de la bugetul de stat în cazul licitaţiilor iniţiate înainte de 10 iunie 2011 fără un aviz consultativ UCVAP, iniţiate după 10 iunie 2011 fără observaţii ale UCVAP sau iniţiate după octombrie 2011 cu evaluarea ANRMAP

Procedura a fost reglementată prin ordonanţă aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

"Guvernul a aprobat această ordonanţă în care se stabileşte suportarea de la bugetul de stat a corecţiilor financiare şi/sau creanţelor bugetare stabilite prin note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare prevăzute de OUG nr. 66/2011, după cum urmează: În cazul contractelor de achiziţie publică, a căror procedură de atribuire a fost iniţiată înainte de 10 iunie 2011, pentru care nu există un Aviz consultativ emis de UCVAP/CVAP (Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice / Compartimentele de verificare a achiziţiilor publice); în cazul contractelor de achiziţie publică, a căror procedură de atribuire a fost iniţiată după data de 10 iunie 2011, pentru care există înscrisă opinia «fără observaţii» de către UCVAP/CVAP; contractele de achiziţie publică, a căror procedură de atribuire a fost iniţiată începând cu data de 1 octombrie 2011, pentru care documentaţia de atribuire a fost evaluată de ANRMAP în conformitate cu atribuţiile sale", se arată într-un comunicat transmis de Executiv.

Până în prezent, corecţiile financiare dispuse de către Comisia Europeană erau imputate autorităţilor contractante cu solicitarea să fie acoperite de la bugetul local, dar multe consilii judeţene au acţionat în instanţă ministerele care gestionau respectivul program comunitar şi de multe ori au câştigat procesul.

Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul va suporta corecţiile financiare aplicate de C

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°