Focus Energetic: Un fond de investiţii pentru energie, care va asigura finanţarea unor proiecte în acest domeniu, va fi constituit din pachetele minoritare de acţiuni pe care statul le deţine la companiile din sectorul energetic, a anunţat, la Mioveni, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă
“Vom face un fond de investiţii în energie (…) creat prin participaţiile minoritare ale statului la toate companiile energetice privatizate. Deci tot ce are statul minoritar, acele participaţii vor intra în fondul de investiţii pentru energie, pe care, după aceea, dorim să-l cotăm la bursă şi banii pe care îi obţinem să-i investim în domeniul energetic”, a declarat Niţă. El nu a exclus posibilitatea ca, pe viitor, şi alte companii din domeniul energetic să contribuie la acest fond. Trei parlamentari PSD, Dumitru Chiriţă, Marin Gheorghe şi Florin Tătaru, au iniţiat un proiect de lege prin care toate companiile energetice în care statul deţine participaţii, majoritare sau minoritare, urmează să creeze un fond de investiţii. Potrivit proiectului, Fondul Român de Investiţii Strategice în Energie şi Resurse Energetice S.A va deţine participaţiile statului de la cele mai valoroase companii din portofoliul său: Romgaz, Transgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Rompetrol Rafinare, Petrom, Conpet, Oil Terminal, Electrica, Transelectrica, Electrocentrale Bucureşti, Complexul Hunedoara, GdF Suez România, E.ON România.
Focus Energetic: Un fond de investiţii pentru energie, care va asigura finanţarea unor proiecte în acest domeniu, va fi constituit din pachetele minoritare de acţiuni pe care statul le deţine la companiile din sectorul energetic, a anunţat, la Mioveni, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă
“Vom face un fond de investiţii în energie (…) creat prin participaţiile minoritare ale statului la toate companiile