Primarul Nicolae Robu a adus clarificări legate de proiectul Poliţiei Locale Timişoara, care a realizat proiectul de hotărâre care interzice mersul pe bicicletă în zona centrală
Nicolae Robu susţine că proiectul de hotărâre privind interzicerea bicicliştilor în zona central nu îi aparţine, dar că avea şi el intenţia să reglementeze circulaţia biciletelor în Piaţa Victoriei şi strada Alba Iulia. Primarul a adus lămuri asupra acestui subiect pe pagina sa de Facebook.
“Am aflat că un proiect de hotărâre de Consiliu Local iniţiat în acest sens de Poliţia Locală a şi fost publicat pe site-ul Primăriei. Precizez din start că acest proiect nu a fost semnat de mine şi nu ar fi trebuit să fie făcut public fără semnătura mea. Şi asta, cu atât mai mult cu cât semnătura mea nu lipsea întâmplător, ci tocmai pentru că intenţionam să aduc proiectului o serie de modificări înainte de a-l asuma ca iniţiator. Nu-i mai puţin adevărat că Poliţia Locală a avut în demersul său ca punct de pornire o discuţie cu subsemnatul, în care am cerut gândirea de soluţii pentru creşterea securităţii pietonilor, ajunşi, în anumite intervale ale zilei –mai ales copiii mici şi vârstnicii- extrem de expuşi în zonele pietonale ultra-aglomerate ale oraşului, cum este P-ţa Victoriei”, spune Nicolae Robu.
După ce a anunţat că îi susţine pe biciclişti şi că are în vedere gradualizarea trecerilor abrupte de pe trotuare pe carosabile şi vice-versa, crearea de noi piste de biciclete şi implementarea unui sistem intermodal de transport public, cu staţii de închiriere de biciclete în staţiile RATT, Robu a trecut şi la problema propriu zisă.
“Vreau, având printre răspunderi şi asigurarea securităţii cetăţenilor, ca în P-ţa Victoriei şi pe strada Alba-Iulia, în intervalele cu aglomeraţie pietonală foarte mare –de exemplu: 17.00 – 22.00- şi numai în perioadele din an în ca