Cristian Chivu (32 ani), fundaşul lui Inter Milano, ar putea fi protagonistul unui transfer-surpriză în campionatul de fotbal al Franţei, la AC Ajaccio, echipa fostului său coechipier de la reprezentativa României, Adrian Mutu. Conform cotidianului sportiv L’Equipe, Chivu reprezintă o soluţie de rezervă pentru gruparea corsicană în cazul în care vor eşua negocierile cu fundaşul columbian Mario Yepes (37 ani), liber de contract după trei sezoane petrecute la AC Milan. Yepes are, însă, şi varianta de a continua în Serie A, unde este dorit de Atalanta Bergamo, noua formaţie a ex-dinamovistului Constantin Nica. Un alt apărător pe care Ajaccio îl mai are în vedere este David Rozenhal (33 ani), de la Lille OSC. Sursa: AGERPRES