Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Până la 15 ani de închisoare riscă un hoț de găini din localitatea Moțca

Publicat in News Pascani, miercuri 17 iulie 2013 ·

Polițiștii pășcăneni au descoperit de curând un hoț de păsări, care și-a început activitatea infracțională la data de 5 aprilie anul acesta. Este vorba despre Costea Neculai Ovidiu, de 28 de ani, care, în data mai sus menționată, a dat buzna pe timp de noapte în gospodăria unui consătean de-al său din localitatea Moțca, Andrieș Vasile, în vârstă de 68 de ani. Odată ce a reușit să sară gardul, tânărul s-a îndreptat țintă spre cotețul păgubitului, de unde a sustras 10 păsări, respectiv găini și puicuțe. În urma cercetărilor efectuate de polițiști și a aflării identității hoțului, pe numele acestuia s-a întocmit un dosar penal pentru furt calificat, riscând o pedeapsă cuprinsă între 3 și 15 ani de închisoare. La informarea hoțului cu privire la acest aspect, acesta a plătit vecinului său contravaloarea păsărilor, în speranța că va găsi înțelegere în instanța de judecată, cu atât mai mult cu cât se află la prima abatere. Citește și Politisti prinsi dand amenzi in trafic cu chitante false Circuit închis pentru Morga Spitalului Echipamente medicale înnoite la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani – Moțca și Pașcani – Tg. Frumos închise traficului greu. Se circulă în condiții de iarnă (VIDEO) Polițiștii pășcăneni au descoperit de curând un hoț de păsări, care și-a început activitatea infracțională la data de 5 aprilie anul acesta. Este vorba despre Costea Neculai Ovidiu, de 28 de ani, care, în data mai sus menționată, a dat buzna pe timp de noapte în gospodăria unui consătean de-al său din localitatea Moțca, Andrieș Vasile, în vârstă de 68 de ani. Odată ce a reușit să sară gardul, tânărul s-a îndreptat țintă spre cotețul păgubitului, de unde a sustras 10 păsări, respectiv găini și puicuțe. În urma cercetărilor efectuate de polițiști și a aflării identității hoțului, pe numele acestuia s-a întocmit un dosar penal pentru furt calificat, riscând o pedeapsă cuprinsă între 3 și

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 2 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 5 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 3 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum o ora
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 7 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 4 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 4 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 5 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

18°/29°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

19°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°
joi

22°/39°